Ţâţă – 2 ani de închisoare pentru bătaia din Cafe Latino

După 4 ani – durată care a atras atenţia Consiliului Superior al Magistraturii – procesul în care Adrian Marin Botez şi 3 dintre locotenenţii săi au fost judecaţi pentru bătaia din Cafe Latino a luat sfârşit. Judecătoria Piatra Neamţ a decis să-i condamne pe celebrul Ţâţă, pe Constantin Manea şi pe Vlăduţ Sbranca Zîmbrean la câte 2 ani de închisoare pentru vătămare corporală gravă şi ultraj contra bunelor moravuri. Sbranca mai avea, însă, o condamnare de un an cu suspendare pentru conducere sub influenţa alcoolului şi fără permis, iar acum magistraţii au revocat suspendarea, aşa că el are de stat 3 ani după gratii. Cel mai ieftin a scăpat Cătălin Bogdan Rusu, care a primit 9 luni de închisoare

Marius Caminschi, victima celor 4, a primit şi el 9 luni de închisoare pentru favorizarea infractorului şi un spor de 3 luni, aşa că are de stat la puşcărie exact un an.

Scandalul, pentru care protagoniştii au fost pedepsiţi cu atât de mare întârziere, s-a petrecut pe 16 noiembrie 2009, în barul în care avea să fie împuşcat Gheorghiţă Mararu un an mai târziu. Marius Caminschi, care a avut un traseu similar cu al lui Falău şi a decăzut de la statutul de sportiv de performanţă la cel de „gorilă”, era pe vremea aceea garda de corp a lui Mararu. S-a băgat să-şi apere „stăpânul” şi a fost tocat mărunt de oamenii lui Ţâţă cu bâtele şi tăiat cu o toporişcă, iar iniţial a avut nevoie de 75 de zile de îngrijiri medicale. Ulterior, medicii legişti au opinat că fracturile complexe şi traumatismele severe pe care le-a suferit necesită aproape 200 de zile de îngrijiri medicale. Dar cum obiceiul interlopilor era să-şi rezolve problemele între ei, după legile lor, Caminschi nu a depus plângere şi a spus că s-a „accidentat”, motiv pentru care a fost judecat pentru favorizarea infractorului.

Ţâţă şi locotenenţii săi implicaţi în scandalul de pomină de la Cafe Latino

au făcut parte din lotul celor care l-au atacat pe Puiu Mironescu la bariera de la Lilieci şi i-au rupt oasele. Deşi tentativa de omor a avut loc pe 14 februarie 2011, ancheta în acest caz a mers mult mai repede, iar agresorii au fost condamnaţi încă din 2013. Ţâţă a primit 12 ani de închisoare, pentru tentativă de omor deosebit de grav şi distrugere, dar n-a fost prins de poliţişti decât pe 20 mai 2014. Între timp dosarul a ajuns la Înalta Curte, pedeapsa a rămas definitivă, iar poliţiştii de la arestul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti l-au eliberat când au primit sentinţa, în loc să-l transfere într-un penitenciar unde să execute pedeapsa. Gafa a avut drept urmări nişte înlocuri din funcţii la nivel de şefi, dar cei care l-au pus, efectiv, în libertate pe Botez nu şi-au pierdut slujbele şi nici n-au răspuns penal. Încă.

Cristina MIRCEA

Autor:

Ultima ora

Nicușor Dan în căutarea noului guvern

  Declarațiile liderilor politici după consultări Președintele Nicușor Dan are joi,...

Fonduri acordate de Consiliul Județean Neamț. Asociațiile care au obținut finanțări nerambursabile

Reprezentanții unor organizații neguvernamentale au semnat, la sediul Consiliului...

Trenurile Iași–Brașov, afectate de lucrări: transbordare auto pe ruta prin Ghimeș

Călătorii care folosesc trenurile dintre Moldova și Transilvania trebuie...

Nicușor Dan în căutarea noului guvern

  Declarațiile liderilor politici după consultări Președintele Nicușor Dan are joi,...

Fonduri acordate de Consiliul Județean Neamț. Asociațiile care au obținut finanțări nerambursabile

Reprezentanții unor organizații neguvernamentale au semnat, la sediul Consiliului...

Trenurile Iași–Brașov, afectate de lucrări: transbordare auto pe ruta prin Ghimeș

Călătorii care folosesc trenurile dintre Moldova și Transilvania trebuie...

ANAF anunță Operațiunea FOCUS – amplă acțiune de verificare fiscală a caselor de schimb valutar

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Antifraudă, anunță...

Închisoare cu executare pentru un accident soldat cu decesul a doi tineri

Magistrații din cadrul Curții de Apel Bacău au soluționat...