0:00

Târgul de carte “Libris” şi-a deschis standurile. Astăzi, Horaţiu Mălăele îşi va lansa două cărţi, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ieri s-a consumat prima zi a Târgului de carte “Libris” de la Piatra Neamţ, ediţia a III-a, cu momentul deschiderii oficiale şi a primelor lansări. La ora 12, deschiderea oficială a fost făcută de directorul Camerei de Comerţ Neamţ, Mihai Apopii, acesta subliniind atenţia pe care o acordă instituţia acestei manifestări culturale ajunsă la a treia ediţie şi mulţumind tuturor celor care s-au alăturat iniţiativei de a organiza şi la Neamţ un târg de carte de anvergură naţională. Au adus salutul lor reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Neamţ, Primăriei Piatra Neamţ, Inspectoratului Şcolar, Bibliotecii Judeţene, Centrului de Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”. La această ediţie participă toate editurile din Neamţ (cu excepţia editurilor “Cetatea Doamnei” şi “Conta”) şi multe edituri din ţară, precum Tipo Moldova, Humanitas, Editura Militară, Lider, CECCAR etc. Din Neamţ au standuri deschise la această ediţie editurile “Muşatinia” din Roman, “Nona” şi “Crigarux” din Piatra Neamţ.

Astăzi, în cea de-a doua zi a Târgului de carte “Libris” de la Piatra Neamţ, sub genericul “Şcoală modernă prin diversitatea lecturii, între orele 10-14,  sunt programate manifestări consacrate Zilei Mondiale a Educaţiei, cu participarea elevilor şi cadrelor didactice din şcolile şi colegiile pietrene – moderator, inspector şcolar Maria Ghiniţă. În continuare, de la ora 14, vor urma recitaluri şi momente coregrafice cu soliştii şi trupele Centrului de Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Piatra Neamţ. De la ora 17,30, Editura All din Bucureşti va organiza lansarea volumelor “O poveste cu Horaţiu” şi “Rătăciri”, ambele semnate de Horaţiu Mălăele. Prezintă actorii Liviu Timuş, Cornel Nicoară şi criticul literar Cristian Livescu. (N. SAVA)

Articolul precedentLuptătorii de la CS Ceahlăul, la înălțime
Articolul următorCele mai frumoase poezii româneşti: Rugăciune