Marți, 15 noiembrie, în jurul orei 12:00, un bărbat de 56 de ani, din Târgu-Neamț, a murit sub privirile neputincioase ale oamenilor, după ce s-a sufocat cu o bucată de covrig care i-a blocat căile respiratorii.
Bărbatul mânca, când a început să dea semne vizibile că se sufocă. Trecătorii au încercat să-l ajute. Unii au sunat la ambulanță și la poliție, alții au încercat să-i aplice manevra Heimlich, însă fără rezultat.
La sosirea echipajului de poliție, bărbatul era deja în stare de inconștiență. Cadrele medicale SAJ Neamț au încercat să-l resusciteze, dar bărbatul a intrat în stop cardio-respirator și au fost nevoite să declare decesul.
“În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acestuia, nu au fost identificate urme vizibile de violență. Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Angela Croitoru