Stelică Tiubeică, inspector pe probleme de sănătate publică din cadrul DSP Neamț, care a decedat, în dimineața zilei de 8 ianuarie, a fost condus pe ultimul drum, astăzi, 10 ianuarie, de către familie, rude, prieteni și colegi. La casa sa din Petricani s-au adunat sute de prieteni și colegi, dar și cetățeni care l-au cunoscut, pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care le-a fost prieten și coleg. Printre cei care și-au luat rămas bun de la Stelică Tiubeică s-au regăsit și directorul DSP Neamț, Dan Morenciu, primarul comunei, Petrică Rotaru, city-managerul din Târgu-Neamţ, Vasile Apopei, consilierul local Aurel Aciocârlănoae, colegi de serviciu.
Fiu său, Ștefan a mărturisit: „A fost un tată foarte bun și de la care am învățat multe. A fost un exemplu pentru mine. M-a ajutat întotdeauna și a fost alături de mine permanent”.
Șeful DSP, dr. Dan Morenciu a menţionat: „A fost un om deosebit. Nici nu am cuvinte să-mi exprim regretul”.
„Regretăm dispariția bunului nostru prieten Stelică Tiubeică. A fost un om pentru oameni. Nu ne-am așteptat la așa ceva. Dumnezeu să-l odihnească”, a spus și Aurel Aciocârlănoae. (C.T. STURZU)