0:00

Ioan Mihoc este preot. Acesta este un adevăr. Toți preoții fac numai fapte bune. Acesta ar trebui să fie un alt adevăr. Concluzia ar fi că Ioan Mihoc este un preot care face numai fapte bune. La nivel teoretic sună foarte bine. Pentru a vedea dacă lucrurile stau așa, mai trebuie introduse câteva date în ecuație. Ioan Mihoc este putem spune, în toate. Este director la Seminarul Teologic ”Veniamin Costachi”. Este, semi-oficial, stareț la mănăstirea Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, care nu există decât în acte, dar unde se încasează bani publici, și care, se spune, este proprietară pe ceva hectare de păduri. Este paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamț. În prima lui calitate, pe lângă multele fapte bune, a fost acuzat de rele tratamente aplicate seminariștilor. În a doua calitate, l-am acuzat de manipulare frauduloasă de bani publici. În cea de-a treia calitate se remarcă printr-un apetit nesățios pentru terenuri publice. În legătură cu această ultimă calitate vrem să adresăm o interpelare publică Primăriei Târgu Neamț, apărătoarea bunurilor orașului și instituția care ar trebui să se sesizeze când un teren dispare de pe urma unei cereri, a unui cadastrist și a unei hotărâri judecătorești pe care o putem numi, cu toată politețea, cel puțin ciudată.

Prima întrebare

  1. Cum a fost posibil ca, în 2009, în Consiliul Local Târgu Neamț să fie transmise în administrare gratuită trei terenuri (992 mp) către parohia ”Adormirea Maicii Domnului”, pentru ca după nici o lună de zile să se hotărască transmiterea în folosință gratuită?
  2. Cum a fost posibil ca o primărie, care a dat un teren în folosință gratuită în 2009, să declare că este de acord cu cererea parohiei de a i se constata în instanța de judecată ”dreptul său de proprietate asupra bunurilor mobile – construcții și teren, care a fost în posesia și folosința parohiei, prin folosință neîntreruptă de peste 30 de ani?
  3. Cum s-au putut metamorfoza cei 287 mp din curtea care face trecerea spre clădirea Trezoreriei și a Motelului Doina în 438 de mp, în condițiile în care parohia cerea terenul, spațiu public, de la Primărie, ca să facă investiții de interes local?
  4. Chiar nimeni de la Primărie nu s-a sesizat de aceste mici amănunte care văduvesc urbea de un teren în buricul târgului? Nu intră aici în discuție judecătoarea care a decis ce a decis pentru că reprezentantul Primăriei a fost de acord cu orice cerere.
  5. Domnul primar Arnăutu a dat terenul, împreună cu consiliul local de atunci, probabil pentru voturi. Domnul Harpa nu face acum nimic pentru intrarea în legalitate, tot de teamă că din amvon se va transmite un boicot la nivel electoral. Dar secretarul orașului, doamna Laura Elena Maftei, ale cui interese le apăra?

Evident, toate aceste întrebări sunt retorice. Părintele Mihoc a uzat de toate mijloacele specifice pentru a obține o hotărâre judecătorească și acum vrea să o pună în aplicare, chiar dacă toată lumea i-a explicat că ea nu respectă adevărul. Dar cum PREOTUL Ioan Mihoc este, vă amintiți, un preot care face numai fapte bune, rezultă că și hotărârea judecătorească este bună, chiar dacă nu respectă adevărul.

Valentin BĂLĂNESCU

Articolul precedentScrisoare deschisă cu privire la evenimentele din Ucraina
Articolul următorFuge premarii sau se predă?

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.