Târgu Neamț: Corectare de torenți în bazinul hidrografic pârâul Ungureanu din cartierul Blebea

Cartierul Blebea din Târgu Neamț pare să se îndrepte spre rezolvarea unei mari probleme care dă bătăi de cap locuitorilor săi de foarte mulți ani, mai ales atunci c\nd plouă torențial și au loc inundații. Aflându-se situat pe malul drept al râului Ozana, la marginea pădurii administrată de Ocolul Silvic Târgu Neamț, râul Ozana primește în această zonă mai mulți afluenți ce colectează apele din precipitații din trupul de pădure Bulubești. Dintre aceștia pârâul Ungureanu fiind cel care, datorită configurației reliefului, cumulează cantități mari de apă în timpul ploilor torențiale (suprafața bazinului torențial însumează 163.4 ha). Acest pârâu traversează cartierul și produce pagube gospodăriilor, terenurilor agricole, drumului orășenesc și celui forestier, atât prin cantitatea și viteza mare a apei, cât și prin aluviunile pe care le transportă.

Pentru protejarea acestor obiective și pentru consolidarea rețelei hidrografice degradată, pe pârâul Ungureanu și pe afluentul său, în fondul forestier, Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA construiește în acest an 3 baraje din beton, 4 traverse din beton, un canal betonat continuat cu canal de pământ pentru dirijarea apei și ziduri de sprijin, ansamblul de construcții fiind pe o lungime de 0.45 km. Barajele au rol de retenție și de consolidare a malurilor instabile, atenuarea șocului de viitură, stabilizarea unor surse de aluviuni și a eroziunilor de mal. Cele trei baraje cumulează un volum de 843 mc beton și au capacitatea de retenție directă în aterisamente de 2092 mc.
Lungimea canalului de beton va fi de 22.6 m și se va continua cu unul din pământ pe o lungime de 134 m, rolul acestora va fi de dirijare a apei și de protejare a drumului forestier și a drumului orășenesc. Canalul de pământ include 4 traverse din beton ce vor avea rolul de stabilizare a nivelului de bază al albiei și de reducere a eroziunii regresive.
Lucrările urmează să fie finalizate în 8 luni, termenul final fiind 26.12.2021.
„Corectarea torenților din bazinul pârâului Ungureanu nu este singura construcție în execuție în fondul forestier, de-a lungul pădurii ce însoțește cartierul Blebea fiind în amenajare un nou drum forestier ce va face legătura între punctul Blebea și Dumbrava. Lucrările au început în anul 2019 și se vor finaliza anul viitor, costul total al lucrărilor fiind alocat din fondul de accesibilizare. Acest drum va face facil accesul la arborete, înlesnind transportul lucrătorilor la punctele de lucru, transportul materialelor și a lemnului exploatat. Va fi evitat transportul lemnului prin cartierul Blebea și trecerea peste podul care traversează râul Ozana, accesul fiind direcționat în afara suprafețelor de teren care nu sunt administrate de Direcția Silvică Neamț, prin Ocolul Silvic Târgu Neamț. Lungimea noului drum forestier va fi de 6,34 km și va avea suprafața pietruită”, ne-a declarat Viorel Timișescu, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Neamț.
C.T. STURZU

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...