TÂRGU NEAMŢ: Braconieri „miloşi” – au împuşcat căprioara, dar şi puiul

braconierDoi fraţi din Târgu Neamţ, care erau în atenţia poliţiştilor, pentru că au deja faimă de braconieri locali, sunt cercetaţi pentru uciderea unei căprioare şi a puiului ei.

Ancheta a început, în noaptea de 9 spre 10 octombrie, dar a presupus obţinerea autorizaţiilor de percheziţie şi investigaţiile de rigoare, aşa încât primele măsuri s-au luat câteva zile mai târziu.

„În noaptea de 09/10.10.2015, în jurul orei 03.45, polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț au identificat pe raza comunei Pipirig, în satul Stânca o autoutilitară abandonată, despre care existau indicii că ar fi fost folosită la braconaj”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

În maşină au fost găsite obiecte de îmbrăcăminte și ustensile folosite la braconaj, iar alături o căprioară împuşcată, lângă puiul ei mort. Probabil că braconierii fiind „miloşi” s-au gândit că mama ar putea suferi, dacă rămâne fără pui şi invers, aşa că i-au „executat” pe amândoi.

Autorii faptei „bune” sunt un bărbat de 46 de ani din Târgu Neamţ, care este şi proprietarul autoutilitarei, şi fratele său, în vârstă de 40 de ani. În casa celui din urmă, poliţiştii au găsit trei arme letale de vânătoare, precum și mai multe cartușe de fabricație industrială. Maşina, armele cu muniţie cu tot şi cadavrele de animale au fost confiscate „în vederea continuării cercetărilor”. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...