Cronica unei morți accidentale, întâmplate miercuri, 30 septembrie, în pădurea Grințieșul Mare, la cota 1600, a început cu un îndemn. Ionuț S., care împlinise 19 ani pe 1 august și nu lucrase niciodată la pădure, a răspuns acestui îndemn făcut de un prieten și s-a dus să-l ajute , într-o exploatare forestieră pe care o face o firmă din Poiana Teiului, într-un parchet administrat de Ocolul privat Domeniul Hangu.
”Din ceea ce am stabilit noi la fața locului, primele concluzii ca să spun așa, indică faptul că s-a produs o eroare”, a declarat Ioan Popescu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț. ”Muncitorul nu trebuia să stea în zona respectivă. A greșit procedura. Era un arbore aninat, care trebuia doborât, dar muncitorul nu avea ce să caute acolo, sub copac”.
Întrebat dacă tânărul era angajat cu acte în regulă la firma de exploatare forestieră, șeful ITM Neamț a spus că acest aspect trebuie lămurit, primele verificări indicând că victima ar fi fost în prima zi de serviciu. Bogdan Țifui, proaspătul primar de Farcașa, care este văr cu tânărul care și-a pierdut viața, ne-a declarat însă, că Ionuț S. nu lucra la firma respectivă și s-a dus, pur și simplu, cu prietenul lui în pădure. De aici semnele de întrebare se conturează clar și spre mai multe direcții. În contextul în care, în județul Neamț se întâmplă numeroase accidente forestiere, multe mortale, faptul că un copil practic, fără niciun fel de experiență, este acceptat fie și să asiste la doborârea unui copac, este un act de iresponsabilitate criminală. Un alt aspect este că nimeni nu i-a dat o cască de protecție și, cel mai probabil, nici nu i-a spus în ce zone poate sta, ca să fie în siguranță, și nici în ce parte a copacului nu trebuie să se afle în timpul manevrelor de tăiere și tractare. Și vârful arborelui l-a lovit direct în cap. Prima lui zi de ”experiență forestieră” a fost și ultima. S-a încheiat dramatic, cu un diagnostic stabilit de echipajul de ambulanță: ”Ora 10:41, Ceahlău – Grinţieşul Mare, pacient sex masculin, 19 ani, diagnostic: SCR fără răspuns la manevrele de resuscitare cardiopulmonară, TCC acut deschis cu plagă parietală; pacientul a rămas la locul solicitării”.
Vor urma anchetele de rigoare – cea a ITM, care va trebui încheiată în 15 zile, și cea a poliției care a deschis un dosar penal în cauză -, probabil vor fi stabilite și niște responsabilități, probabil vor fi identificați și niște vinovați. Mai ales că polițiștii au stabilit că Ionuț S. a murit în contextul în care se ducea să lege un arbore doborât, pentru a putea fi tractat, moment în care i-a căzut în cap, vârful de copac rămas aninat între crengile altor arbori. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă. Însă, o viață care abia începea, s-a încheiat dintr-un cumul de neglijențe și niște părinți zdrobiți de durere își vor plânge unicul fiu până în ultima zi a vieții lor. Cam câte astfel de morți accidentale trebuie să se mai întâmple pentru ca instituțiile țării, cu atribuții clare în reglementarea activității de exploatare forestieră, să-și facă treaba? Cam câți morți trebuie să fie, pentru ca șirul de neglijențe criminale și de erori fatale să fie întrerupt?
C.M.