Tânără rănită într-un accident la Grumăzeşti

Tânără rănită într-un accident la GrumăzeştiSâmbătă, 17 iulie, în intersecţia din centrul comunei Grumăzești, două maşini s-au ciocnit, şoferiţa uneia dintre ele, de 20 de ani, din localitate, suferind multiple contuzii.

„Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat de 60 de ani, din Crăcăoani, conducea un autoturism pe strada Principală, la intersecția cu strada Parcului, a intrat in coliziune cu un autoturism condus de o tânără, de 20 de ani, din comuna Grumăzești. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tinerei, aceasta fiind transportată la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative“, a precizat agent Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...