WhatsApp Image 2021 07 27 at 13.10.29Luni, 26 iulie, tânărul ofițer Andrei Marian Palamariu, absolvent al Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, a optat pentru a debuta în carieră la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Neamţ, subunitatea din Roman. Andrei a absolvit Facultatea de Jandarmi, specializarea Ordine și siguranță publică – promoția iulie 2021.

Într-un ceremonial organizat la nivelul unității, în fața drapelului de luptă, noul sublocotenent jandarm a rostit jurământul de credință față de țară.

Colonel Iulian Munteanu, prim adjunct al inspectorului șef, i-a adresat un cuvânt de bun venit în rândul cadrelor militare, solicitându-i implicare, responsabilitate și disciplină în executarea misiunilor ce-i revin.

Ofițerul va urma un program de pregătire sub directa coordonare a unui tutore profesional cu experiență care îl va ajuta să se integreze în colectiv, astfel încât să-și pună în valoare cunoștințele dobândite pe parcursul celor trei ani de studii.

Angela Croitoru

Articolul precedentApa Serv angajează mecanic în cadrul Sectorului Înmagazinare-Distribuție
Articolul următorIluminat public la standarde europene în Piatra-Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.