Un tânăr de 27 de ani, din Gherăești, a fost reținut de polițiști și urmează să fie prezentat Parchetului Roman, cu propunere de arestare preventivă, pentru că a comis, simultan, două infracțiuni. El a fost oprit de polițiști, în dimineața de 7 noiembrie, pe strada Moldovei din localitate, pentru că se afla la volanul unei mașini de teren, care avea o traiectorie sinuoasă. Prima dată, polițiștii au constatat că ”șoferul” avea permisul reținut din luna iulie 2017.
”Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta ar mai fi comis infracțiunea de conducerea unui autovehicul având permisul de conducere reținut în cursul luniilor august și octombrie”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Polițiștii au verificat și autoturismul condus, constatând că plăcuțele cu numărul de înmatriculare sunt atribuite unui alt autoturism, diferit de cel oprit în trafic. În cauză polițiștii au demarat cercetările atât sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere, cât și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu numere de înmatriculare false”. (C.M.)