Un tânăr de 26 de ani, din comuna Grințieș, a fost dus de urgență la Iași, sâmbătă, 10 octombrie, după ce a fost lovit în față de propriul cal.
Animalul l-a lovit pe bărbat atât de puternic în față cu copita, încât l-a lăsat inconștient.
Cei care au privit toată scena au sunat imediat la 112, iar un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă s-a deplasat imediat în localitatea Grințieș.
Echipajul a găsit tânărul de 26 de ani cu traumatism cranio-cerebral, cu traumatism cranio-facial și cu fractură de arcadă zigomatică dreaptă.
Tânărul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Piatra Neamț, dar aici medicii, văzând gravitatea rănilor, au hotărât să îl trimită la Iași, la chirurgie oro-maxilo-facială. (Oana IOSUB-TOMA)