0:00

Tabăra din Bicaz amendată de DSP, după ce 10 copii s-au îmbolnăvit!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn urma anchetei Direcției de Sănătate Publică Neamț la tabăra de engleză din Bicaz, în care 10 copii au suferit toxiinfecții alimentare, pe 9 august, rezultatele a două probe recoltate din unitate au fost neconforme.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Neamț, dr. Mirela Grădinaru, „din 20 de probe recoltate din unitate, două au fost neconforme, acestea fiind din blocul alimentar. Astăzi, 18 august, o echipă DSP s-a deplasat la unitate și a aplicat amenzi conform legii”, a declarat dr. Mirela Grădinaru.

Conform unui comunicat de presă emis astăzi, 18 august, de către DSP Neamț, „rezultatele probelor de sanitație indică probe conforme la 90% din totalul probelor recoltate. Pentru probele neconforme, Departamentul de Control în Sănătatea Publică a aplicat sancțiuni conform HGR 857/ 2011, art. 41 personalului din unitate. Echipele de specialiști ai DSP au făcut următoarele recomandări personalului din unitate: evitarea contactului între alimentele nepreparate și cele preparate; spălarea atentă a recipientelor în care se realizează prepararea și păstrarea alimentelor, întreținerea curățeniei și dezinfecția tuturor suprafețelor bucătăriei (paviment, mese de lucru, utilaje, tacâmuri, etc.); spălarea atentă a fructelor, zarzavaturilor și verdețurilor înainte de consumarea lor; supravegherea și educația copiilor cazați în tabără privind spălarea cu apă și săpun a mâinilor înainte de fiecare masă și după folosirea toaletei precum și evitarea consumării alimentelor vândute pe stradă”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Neamț, dr. Mirela Grădinaru, s-au luat probe și din câteva resturi de pizza, care a fost, de asemenea, suspectă de îmbolnăvirea copiilor. „Cantitatea de pizza analizată a fost prea mică pentru a avea probe concludente. Rezultatele nu au evidențiat germeni patogeni cauzatori de gastroeneterită acută”.

Urmare a anchetei epidemiologice, a controlului igienico-sanitar și a rezultatelor probelor de laborator efectuate la tabăra din Bicaz, s-a raportat la centrul de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile încheierea focarului de gastroenterită acută cu debut în data de 9 august 2015, potrivit aceleiași surse. (Oana IOSUB-TOMA)

Cazul, pe larg, aici.

Articolul precedent332 de transferuri de elevi vor fi anulate la Suceava!
Articolul următorGuvernul promite medicilor salarii mai mari cu 25%!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.