0:00

Suspendare controversată la Girov, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Luni, 3 martie, prefectul George Lazăr a emis un ordin, prin care constată încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Girov, Vasile Olaru. Ordinul, cu numărul 47, ține cont de un referat al secretarului comunei Girov, care vorbește despre condamnarea primarului Olaru, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate.

Faptul că pedeapsa este cu suspendare este bine „împachetat” în referatul doamnei secretar, așa de bine încât prefectul de Neamț nu a văzut acest lucru și a dat ordinul din care cităm: ”Astfel, prin sentinţa penală nr. 56/2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, cu menţiunea rămânerii definitive prin decizia nr. 225/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 72/32/2013, domnul Olaru Vasile, primar al comunei Girov, a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni de închisoare în temeiul art. 253, alin. 1 din Codul Penal. Curtea a reţinut ca stare de fapt, faptul că domnul Olaru Vasile a înfiinţat în anul 1994 S.C. Gabiancom S.R.L. Girov, având ca obiect de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor. Începând cu anul 2003 firma a fost preluată în calitate de unic acţionar, de soţia sa. Instanţa reţine că, profitând de funcţia sa de primar, acesta a determinat angajaţii U.A.T. Girov să apeleze pentru întreţinerea parcului auto al comunei Girov, la firma administrată de soţia sa. Astfel, între U.A.T. Girov şi S.C. Gabiancom S.R.L. Girov s-au realizat, prin contracte de achiziţii directe, tranzacţii în valoare de 47.730 lei, valoarea totală a bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la firma familiei sale, fiind de 69.391,35 lei. Instanţa a constatat că aceste operaţiuni au fost lipsite de transparenţă, nerespectând art. 76 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, primarul Olaru Vasile aflându-se în situaţia de conflict de interese cu această firmă, al cărei administrator era soţia sa. Mai mult, primarul Olaru Vasile, a dispus în perioada 2008-2009 încheierea de poliţe RCA pentru autovehiculele din parcul auto al U.A.T. Girov, prin intermediul unui agent de asigurări, care era soţia fiului său, facilitându-i acesteia obţinerea unor comisioane în valoare de 1988,45 lei. Astfel, pedeapsa de 5 luni de închisoare a fost aplicată de instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, care constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii ori foloase de oricare natură. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de domnul Olaru Vasile, astfel că sentinţa penală pronunţată de Curtea de Apel Bacău a rămas definitivă la data de 23.01.2014. Având în vedere cele prezentate mai sus, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 393/2004, prefectul a emis ordinul prin care constată încetarea mandatului primarului Olaru Vasile, înainte de expirarea duratei normale”, se arată în comunicatul remis de Instituția prefectului, județul Neamț.

Suspendare controversată la Girov, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Teoretic, ar urma  alegeri anticipate în Girov, iar conform conducerii Prefecturii Neamț, propunerea de stabilire a datei desfăşurării alegerilor pentru ocuparea funcţiei vacante de primar va fi înaintată Ministerului Afacerilor Interne, care va propune la rândul său, Guvernului, stabilirea datei alegerilor pentru un nou primar.

Comunicatul doamnei Roca

CĂTRE INSTITUȚIA PREFECTULUI

În conformitate cu dispozițiile art. 15 și 16, din legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali subsemnata Roca Adriana, secretar al comunei Girov, județul Neamț vă fac cunoscute următoarele:

Înalta Curte de Justiție și Casație București, în data de 23.01.2014 a soluționat recursul penal ce a avut ca obiect conflictul de interese (art. 253. INDS. Cp), inculpat domnul Olaru Vasile, primarul comunei Girov, iar soluția Înaltei Curți de Justiție și Casație București a fost de respingere a recursului ca nefondat declarat de inculpatul Olaru Vasile împotriva sentinței penale nr. 55/14.05.2013 a Curții de Apel Bacău. În consecință, dispoziția sentinței civile nr. 56/14.05.2013 a Curții de Apel Bacău este DEFINITIVĂ și soluția este CONDAMNARE.

În temeiul art. 253/1 Cod Penal, cu aplicarea art. 41, al. 2 Cod Penal, art. 74, al. 1 lit. a și art. 76, lit. e, Teza I, Cod Penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese condamnă pe inculpatul Olaru Vasile la pedeapsa de 5 luni închisoare în temeiul art. 81, CP, DISPUNE SUSPENDAREA CONDIȚIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI (sublinierea redacției). În temeiul art. 82 CP fixează termen de încercare de 2 ani și 5 luni închisoare începând cu data rămânerii definitive a hotărârii în temeiul art. 359 Cod procedură Penala atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C Penal. Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, al. 1, lit. a, Teza II, b, c Cod Penal în condițiile și pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, se suspendă executarea pedepselor accesorii în baza art. 191, al. 1, Cod pr. Penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 12.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.  Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțat în ședința publică din 14.05.2013. În consecință – Dispoziția Sentinței Civile nr. 56/14.05.2013 a Curții de Apel Bacău, este definitivă. Soluția CONDAMNARE.

În temeiul art. 253/1 Cod penal cu aplicarea art. 41, al. 2 Cod Penal, art. 74, al. 1, lit. a și art. 76, lit a baza Ic Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese condamnă pe inculpatul Olaru Vasile la pedeapsa de 5 luni închisoare. Având în vedere cele prezentate vă rog să dispuneți măsurile legale. Secretar, Roca Adriana

Poliţiştii de la Girov, preventiv lângă bormaşină

Ieri, pe la prânz, când accesul în biroul primarului Vasile Olaru devenise o chestiune presantă pentru un grup de consilieri şi, mai ales, pentru secretara Adriana Roca, poliţiştii de la post au fost chemaţi, preventiv, la primărie, în ideea că va ieşi scandal între susţinătorii proaspătului demis şi opozanţii săi.

„Şeful de post mi-a raportat că s-a prezentat la primărie, împreună cu un ajutor de-al său, pentru că i s-a spus că vor fi probleme”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ. „Amândoi au stat într-o altă încăpere până ce a fost schimbat butucul de la uşa primarului, iar acolo era deja o echipă TV, care a filmat cum un om, cu o bormaşină, a făcut întreaga operaţiune. Poliţiştii nu au participat, ei oricum nu aveau nici un fel de atribuţii, n-a ieşit scandal nici cu secretara, nici cu viceprimarul, aşa că agenţii au stat tot timpul în alt birou, lucru care poate fi dovedit cu filmarea”.

Valeriu Andrieș: “Se pregătesc de multă vreme, dar nu au găsit soluţii”

„La ora 16.34, de la Prefectură au trimis, prin fax, la Primăria Girov, un ordin de demitere a primarului Vasile Olaru, în baza unei hârtii semnate de prefect, fără să fie vreo semnătură a celor de la legalitatea actelor. Scrie sus, clar, pe ce bază îl demite. Referatul secretarei are certificatul de grefă pe data de 25 februarie, de la Curtea de Apel Bacău, are Hotărârea 64 de la Curtea de Apel Bacău. Mai jos, sunt invocate niște articole din Legea 215, dar surprinderea noastră este că se folosește un alineat din articolul 15 al aceleiași legi, în care se spune destul de clar în ce condiții poate fi demis primarul sau viceprimarul unei comune. Demiterea se face pe baza unei hotărâri definitive și irevocabile care să prevadă privarea de libertate. În situația primarului Vasile Olaru, nu este cazul de așa ceva. Noi vorbim de un proces care a avut loc la Bacău pentru conflict de interese, nu de incompatibilități, în condițiile în care se dă o hotărâre de cinci luni cu suspendare de la Curtea de Apel Bacău. Nu este afectat decât un singur drept, anume, acela că pentru o perioadă de doi ani și jumătate nu mai are dreptul să candideze pentru funcția de primar. Pierde recursul de la Înalta Curte și rămâne decizia de la Bacău. Pe baza acesteia și pe baza unui referat făcut de secretara Adriana Roca, prefectul județului ia hotărârea să-l demită. Noi nu avem referatul secretarei, știm doar că este trimis pe data de 27 ianuarie 2014. Ei se pregătesc de multă vreme să-l demită pe primarul Vasile Olaru, dar nu au găsit până acum soluția. Se pare că acum, când prefectul este pe cale să părăsească postul, a considerat de cuviință să facă un bine grupului de interese de la Girov, în cârdășie cu Sarion și cu alți oameni, pe care nu vreau să-i numesc. Toate acestea, pentru că noi am făcut un atac concentrat asupra secretarei Adriana Roca, persoana care este vinovatul numărul unu. Ca să nu pomenim, de fapt, că persoana care o susține pe Adriana Roca este fiica ei, membru al Biroului Permanent Județean PNL, un apropiat al domnului Ursărescu și al domnului prefect”. (Z.C.H.)

Articolul precedentMâncărimi de partid
Articolul următorFemeile, învăţate să se apere de soţii violenţi

1 COMENTARIU

  1. EXACT ASA VA PATI SI ULEA DE LA DSVSA, INSA, DIFERENTA DINTRE OLARU SI ULEA ESTE CA PREFECTUL LAZAR IL IUBESTE PE SORINEL DSV! ESTE BINE CA GIROVUL A SCAPAT DE ACEST CORUPT

Comentariile sunt închise.