tg crima arhip 1 640x360 1Antonio Ilie Arhip, 51 de ani, din Târgu Neamţ, principalul suspect în dubla crimă, a fiicei sale de 5 ani și a mamei acesteia, încă nu a fost audiat de anchetatori. Găsit infectat cu Covid acum o lună de zile, recent a încheiat și perioada de izolare. Aflat în convalescență, Arhip ar urma să răspundă acuzațiilor. N-a recunoscut că ar fi ucis-o pe propria fiică, găsită îngropată în pământ, la doar 50 de cm, în curtea casei sale, în luna noiembrie. El a dat vina pe mama copilei, Magdalena Ursu (24 de ani), încă negăsită de anchetatori.

Între timp, Arhip va fi dus din nou la instanță. Erica Petronela Cucoradă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, a declarat că luni, 13 decembrie, magistraţii se vor pronunţa asupra cererii de prelungire a arestului preventiv cu încă 30 de zile.

Detalii despre crima ce a oripilat opinia publică găsiţi aici și aici .

Angela Croitoru

Articolul precedentPanică la incendiul ce a distrus casa unei familii din Vultureşti
Articolul următorBolt vine și în orașul tău, Piatra Neamț!