Panică la incendiul ce a distrus casa unei familii din Vultureşti

O familie din satul Mereşti, comuna Vultureşti din judeţul Suceava, a rămas fără agoniseala de-o viaţă, după un incendiu devastator izbucnit aseară, 9 decembrie.

Când şi-a văzut casa cuprinsă în totalitate de flăcări, proprietarul, un bărbat de 48 de ani, a suferit un atac de panică primind primul ajutor de la paramedicii SMURD şi fiind apoi transportat la spital pentru evaluări medicale şi eventuale îngrijiri.

La sosirea echipajelor de pompieri, casa de locuit și o magazie erau cuprinse de flăcări, existând pericolul ca incendiul să se răspândească la adăpostul de animale și la o altă locuință învecinată.

Au ars casa și anexa, pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați, și bunurile din interiorul acestora.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...