Un tânăr care n-a împlinit încă 17 ani, dar are o groază de dosare penale la activ, pentru spargeri de mașini și furturi din societăți comerciale, a fost ”scăpat” de polițiștii care-l conduceau spre arest. Constantin Mihai a fost prins în oraș, în noaptea de 5 spre 6 septembrie, la 24 de ore după ce comisese un alt furt dintr-o societate comercială de pe strada Petru Movilă.
Doi polițiști l-au încătușat, conform procedurilor, cu mâinile la spate, și l-au condus spre sediul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, unde l-au coborât din mașină. Deși flancat de cei doi agenți, Constantin a făcut stânga împrejur și a dispărut în noapte. Polițiștii care l-au scăpat au dat alarma și toate patrulele din teren au început căutările. Suspectul a fost găsit spre dimineață, în cartierul Precista, tot încătușat, așa cum fugise.
”Am dispus efectuarea unei anchete interne pentru a se stabili dacă s-au încălcat procedurile”, a declarat comisarul șef Paul Tablan, șeful Poliției Neamț.
Dacă polițiștii au respectat ca la carte regulile privind încătușarea și conducerea suspectului la sediu, rămâne de văzut ce va stabili comisia de anchetă în privința faptului că ai au tras mașina în parcarea din fața clădirii și nu în curtea interioară, așa cum prevăd dispozițiile interne. Dacă ar fi procedat astfel, Constantin Mihai ar fi avut șanse minime să fugă, pentru că nu avea cum să se cațere pe gard, de vreme ce era încătușat.
Astăzi, 6 septembrie, suspectul este audiat în noul dosar penal care I s-a întocmit, după care cel mai probabil va ajunge la arest. Judecătoria Piatra-Neamț a dispus, acum câteva zile, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv pentru 30 de zile.
C.M.