0:00

O surpriză de final de februarie, că nu stă tot nemțeanul să urmărească procedurile pe SEAP, vine de la Consiliul Județean Neamț. Aflăm, în acest fel, că, după îndelungi lupte, pornite pe vremea când instituția era condusă de Culiță Tărâță, a fost selectat un operator pentru groapa de gunoi ecologică sau, în fine, conformă de la Girov. Proiectul de hotărâre anunță că societatea care stânge gunoaiele în zona I a județului, adică Eco Sud SA a câștigat și licitația pentru groapă. Din momentul când se va semna procesul verbal de predare-primire dintre Județul Neamț și Eco Sud SA, va fi revocat dreptul de administrare constituit în favoare Serviciului Public de Administrare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor.

Licitația a pornit de la 235.436.049 lei – ceea ce a făcut-o extrem de atractivă pentru operatori – și tot la valoarea asta s-a oprit. Urmare a procedurii, a fost declarată câștigătoare oferta celor de la Eco Sud SA, dar firma situată pe locul secund, Girexim Universal SA, a dat în judecată Consiliul Județean Neamț, în ultima zi de Crăciun, pe 27 decembrie 2018.

Obiectul dosarului este ”litigiu privind achizițiile publice”, iar SC Eco Sud SA a făcut cerere de intervenție. Pe 31 ianuarie 2019, instanța a decis: Respinge contestaţia formulată, ca nefondată. Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare”.

Hotărârea a fost atacată, cu recurs, de Girexim Universal SA, pe 18 februarie. Urmează ca dosarul să ajungă la Curtea de Apel Bacău, care va pronunța sentința definitivă.

Deși există un litigiu pe rol, consilierii județeni pot vota pentru a se trece la finalizarea procedurii. Modul cum se fac achizițiile publice în România permite acest lucru. Dacă Girexim va câștiga la recurs, se va face un nou set de hârtii și gata!

Interesant este că, atunci când există o hotărâre definitivă în cazul unui consilier local căruia ar trebui să-i înceteze mandatul, lucrurile au fost și sunt tergiversate printr-un recurs, iluzoriu ca rezultat, dar care-i permite consilierului să stea bine mersi în funcție până la finalul mandatului. (V.B.)

 

Articolul precedentFinal de proiect european la Liceul Tehnologic Economic Administrativ Piatra Neamț
Articolul următorUn tânăr șofer s-a răsturnat cu mașina, din cauza vitezei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.