Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări de instabilitate atmosferică accentuată ce vizează toate județele regiunii Nord-Est. Ambele anunță furtuni și vijelii puternice de pe 26 iulie, de la ora 10:00 până pe 27 iulie, la ora 02:00. În Suceava, Botoșani și Iași este cod galben și vor fi intensificări ale vântului (rafale de 55-70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale (în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat peste 30-40 l/mp).

anm portocaliu iulie 2023 1În Neamț, dar și în Bacău și Vaslui în aceeași perioadă vor fi fenomene mai intense, drept pentru care a fost emis cod portocaliu de vreme rea. „În intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și în cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70-90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină. În intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat peste 50-60 l/mp, îndeosebi în Transilvania și Moldova”, conform Administrației Naționale de Meteorologie. (G.S.)

Articolul precedentFirmă nemțeană amendată cu 15.000 de lei pentru „delicte silvice”
Articolul următorTitularizare 2023. Rezultate finale în regiunea Nord-Est
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.