elevi 03Ministerul Educației Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin de ministru privind structura anului școlar 2016-2017, se precizează într-un comunicat de presă.

Cea mai importantă noutate este extinderea programului ŞCOALA ALTFEL la 8 zile, în două etape distincte.

Prima etapă (12-14 septembrie 2016) este destinată acomodării elevilor și a profesorilor cu programul școlar și cu procesul de predare-învățare. A doua etapă presupune alocarea a 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar, în urma unei planificări ce rămâne la decizia școlilor. Astfel, în funcție de ciclurile de învățământ școlarizate, unitățile de învățământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 sau 15 mai – 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 sau 15 mai – 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).

“Metodologia de organizare și desfășurare a programului ŞCOALA ALTFEL va fi elaborată de Ministerul Educației și aprobată separat, prin ordin de ministru, după ce în prealabil va fi supusă dezbaterii publice. Obiectivul major al documentului este acela de a genera coerență, la nivel național, și o mai bună organizare a programului, în spiritul educației nonformale. Intervalul aferent programului ŞCOALA ALTFEL nu coincide cu perioada în care se susțin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin două (2) săptămâni înainte de finalul semestrului. Olimpiadele și concursurile școlare naționale vor fi organizate în perioada vacanței de primăvară (19 – 30 aprilie 2017). În acest mod, elevilor olimpici li se oferă posibilitatea de a participa la activitățile din cadrul programului ŞCOALA ALTFEL”, se precizează în comunicatul citat.

Anul școlar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, și se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) și semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 23 iunie 2017). Ziua de 15 septembrie este dedicată festivităților pentru deschiderea anului școlar 2016-2017. Perioadele de cursuri sunt următoarele: 12 septembrie – 16 decembrie 2016, 9 ianuarie – 3 februarie 2017, 13 februarie – 14 aprilie 2017 și 2 mai – 23 iunie 2017. Vacanțele elevilor sunt programate astfel: vacanța de iarnă (17 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017), vacanța de primăvară (19 – 30 aprilie 2017) și vacanța de vară (24 iunie – 10 septembrie 2017). De asemenea, în săptămâna 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 2 iunie 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 16 iunie 2017.

În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare județene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei școli, zilele de 5 octombrie (Ziua internațională a educației), 5 iunie (Ziua învățătorului) și 1 iunie (Ziua copilului).

Proiectul de ordin privind structura anului școlar 2016-2017 este supus dezbaterii publice în perioada 23 iunie – 4 iulie 2016. Toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire pe adresa de e-mail [email protected].

Proiectul de ordin integral:

https://zch.ro/wp-content/uploads/2016/06/proiect-structura-an-scolar-2016-2017.pdf

Cele mai importante noutăţi, în viziunea MENCS (fişier Microsoft Word): NOUTĂŢI STRUCTURA AN ŞCOLAR 2016-2017. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentPoliţiştii s-au „pus” pe transportatorii de persoane
Articolul următorCazul notăriţei Vieru: CRIMA ESTE EXCLUSĂ!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.