Pelerinaj de Florii: „Fiul lui Dumnezeu – Izvorul Vieţii”

Protopopiatele Piatra Neamţ şi Roznov organizează, sâmbătă, 8 aprilie, Pelerinajul de Florii, eveniment dedicat sărbătorii creştine "Praznicul intrării Domnului în Ierusalim". Începând cu ora 13:00,...

ÎPS Teofan la Bicaz: ”Având credința drept fundament, putem depăși orice...

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie, în Duminica a IV-a din Postul Mare, la biserica de la centrală, așa cum...

FOTO Marș pentru viață la Târgu Neamț, cu liceeni și seminariști

Marșul pentru viață și susținerea familiei creștine a adunat sâmbătă, 25 martie, la Târgu Neamț, aproximativ 500 de persoane. Itinerariul a pornit la ora...

„Marşul pentru viaţă” la Piatra Neamț, peste 400 de participanți

Şi în acest an, pietrenii s-au mobilizat să participe în număr mare la Marşul pentru viaţă. Peste 400 de persoane au participat la ediţia...

Sâmbătă, „Marş pentru viaţă” la Piatra Neamţ! Traseul!

Şi în 2017, la Piatra Neamţ, va avea loc "Marşul pentru viaţă", sub genericul "Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine". Evenimentul va avea...

Târgu-Neamț: Marș pentru familia creștină

Sâmbătă, 25 martie, între orele 16:00 și 18:00, va avea loc un marș pentru susținerea familiei creștine. Evenimentul este organizat de Protopopiatul Târgu-Neamț și...

Bătălia cu Mitropolia Moldovei continuă – faza pe elevii de la...

Disputa dusă cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, pornind de la ”înfieratul” Sinod din Creta, continuă, rozând, încet, dar sigur, la piatra de temelie a...

Preot Ioan Gherasim – „Pe ce lume trăim!”, la Biblioteca „Kirileanu”

Biblioteca Judeţeană "GT Kirileanu" Neamţ organizează, miercuri, 15 martie, de la ora 17:00, în Sala "Cupola", lansarea volumului "Pe ce lume trăim!", apărut la...

Păreri pro și contra în cazul preotului „retrogradat”, de la biserica...

În rândul credincioșilor din Dochia e mare tulburare ca urmare a evenimentelor petrecute cu preotul Vasile Savin, care a fost destituit din postul de...

Foto. Stire actualizată. Slujbă cu jandarmi la Biserica din Dochia

Actualizare: Declarația de după slujba de duminică acordată de preotul Vasile Savin:  "Întotdeauna am acționat ca un om liber. Gândesc și acționez liber și...

Preotul Vasile Savin, de la Dochia, destituit pentru că nu-l pomenea...

Mitropolia Moldovei și Bucovinei l-a destituit pe preotul parohiei Dochia în data de 8 martie și l-a înlocuit din funcția de preot paroh. Chiar...

In memoriam Părintele Iustin Pârvu – Prăznuirea zilei sale de naștere

Până în 2013, ziua de 10 februarie era o sărbătoare aparte, atât pentru ucenicii Părintelui Iustin, cât şi pentru toţi cei ce-l preţuiau. Era...

Rezultatele elevilor din Neamţ la examene au speriat şi Biserica!

Rezultatele elevilor din Neamţ la examene au speriat şi Biserica! Cel puţin aceasta se poate deduce dintr-o iniţiativă (altfel absolut lăudabilă!) a Parohiei "Sf....

ÎPS Teofan vine la Târgu-Neamț să instaleze noul protopop

Joi, 19 ianuarie, la Biserica "Sfinții Voievozi" va ajunge ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru a-l instala pe preotul Nicolae Axentioi pe scaunul...

GALERIE FOTO Ceremonial religios de Bobotează la Apa Serv

Apa din stația de epurare care ajunge la robinetele pietrenilor a fost sfințită astăzi, 6 ianuarie, de Bobotează, conform unei tradiții începute în urmă...

FOTO Preotul Constantin Necula: Hristos ne iubește mai mult decât ne...

Preotul Constantin Necula, profesor universitar la Facultatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu, a conferențiat, miercuri, 21 decembrie, la Piatra Neamț, timp de aproape...

200 de liceeni nemţeni se întrec în obiceiuri de iarnă

Aproximativ 200 de elevi, de la 12 școli din județ, vor urca, joi, 15 decembrie, pe scena Casei de Cultură din Bicaz, pentru a...