Sărbătoarea Schimbării la Față, celebrată pe 6 august în Biserica Creștin-Ortodoxă și Biserica Catolică, este numită în popor Obrejenia, Pobrojenia sau Probojeni. Schimbarea la Față este, prin excelență, sărbătoarea îndumnezeirii naturii noastre omenești și a participării trupului nostru trecător la bunurile veșnice.
Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplația slavei Sale dumnezeiești. Din acest motiv, sărbătoarea Schimbării la Față i-a atras în mod deosebit pe călugări, care și-au închinat întreaga viață căutării acestei lumini.
Denumirea sărbătorii populare este derivată din cuvântul slav ”obrejenie” (”transformare”, ”prefacere” sau chiar ”schimbare”), făcând referire la sărbătoarea creștină – Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos.
În această zi, creștinii merg la biserică, unde participă la Sfânta Liturghie. Fiecare aduce o mică panachidă, realizată, de obicei, din fructe. Fructele sunt aduse mai întâi la biserică spre a fi sfințite.
Cu ocazia acestei sărbători, se obișnuia ca Biserica să dea oficial dezlegare la mâncat mere, pere, perje și mai ales struguri.
Prin popor exista superstiția că aceia care mâncau struguri înainte de 6 august își afuriseau mațele. Acum se gustă poama nouă din rodul viilor, spunându-se: ”boabă nouă în gură veche”.
Ziua Muntelui
Ziua de 6 august este și ziua Hramului Muntelui Ceahlău, singurul munte din România care are o astfel de sărbătoare religioasă. Aceasta se datorează și Mănăstirii „Schimbarea la Faţă” de pe Muntele Ceahlău. „Olimpul Moldovei”, Muntele Sfânt al dacilor, „Kogaion” ori „Altarul lui Zamolxe”, Muntele Ceahlău oferă la Sărbătoarea „Schimbarea la Față” două fenomene unice în lume: Umbra Piramidei și Calea Cerului.
Din cele mai vechi timpuri, în jurul muntelui Ceahlău au existat numeroase schituri sau peșteri cu pustnici, călugări și călugărițe. Unele au fost mistuite de foc, de avalanșele de zăpadă sau de stâncile prăvălite peste ele. A supraviețuit timpurilor numai Mănăstirea Durău. Au rămas în tradiția locurilor schiturile pentru călugărițe: Casiana Ceahlău, din secolul al XVIII-lea, desființat în secolul al XIX-lea, Răpciuni Ceahlău, cu hramul “Sfântul Ioan Teologul”, fondat la începutul secolului al XVIII-lea, Sofia Ceahlău, din secolul al XVIII-lea, desființat în secolul al XIX-lea. Călugării s-au rugat în schiturile: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Răpciuni, fondat înainte de 1773, transformat apoi în parohie în secolul al XIX-lea, Gura Bicazului, început în secolul al XIX-lea, acum dispărut, Sfânta Treime din Poienile de sub Ceahlău, fondat în 1599 de Ieremia Movilă, de asemenea dispărut. Astfel, în zilele de sărbătoare, mulțimi de turiști urcă pe Muntele Ceahlău, singurul munte sfânt din țară cu hramul pe 6 august, atunci când lumea creștină sărbătorește „Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos”.
