0:00

Știre actualizată. Percheziţii în Neamţ, Iaşi şi Bacău pentru certificate de vaccinare false, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiActualizare: Tribunalul Neamț a hotărât arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor 4 suspecți. Comunicatul IPJ Neamț menționează că „în perioada iunie 2021 – martie 2022, mai multe persoane, din județele Neamț, Iași și Bacău, ar fi eliberat, în mod ilegal, certificate de vaccinare, care să ateste vaccinarea anti-Covid-19.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă, obiecte, înscrisuri și date informatice, precum și aproximativ 57.000 de euro și 22.000 de lei”.

Știre actualizată. Percheziţii în Neamţ, Iaşi şi Bacău pentru certificate de vaccinare false, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Actualizare 23 martie: 4 suspecți au fost reținuți pentru acuzații de luare de mită și fals informatic, în legătură cu vaccinarea în fals anti Covid a mai multor persoane. Este vorba despre un medic, două asistente (toți din Neamț) și un intermediar din Bacău. Astăzi cei patru vor fi duși la Tribunalul Neamț cu propunere de arestare preventivă. Mai multe detalii despre doctorița acuzată puteți citi în materialul publicat de Mesagerul de Neamț.

Actualizare: Din informațiile noastre, persoanele de interes pentru investigație ar fi: 1 medic, 3 asistente, 2 intermediari și 11 beneficiari. Cu o singură excepție, un intermediar din județul Bacău, toți sunt din județul Neamț, din Roman, Sagna și Oniceni.

Știre inițială: Nu mai puţin de 24 de percheziţii au fost efectuate astăzi, 22 martie, la cabinete medicale de stat şi private din județele Neamț, Iași și Bacău, pentru corupție și fals în emiterea unor certificate de vaccinare anti-Covid 19.

Potrivit IPJ Neamţ, în perioada iunie 2021 – martie 2022, mai multe persoane, din cele trei judeţe, ar fi eliberat certificate de vaccinare false. La acțiune au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, cu sprijinul luptătorilor Direcţiei Operaţiuni Speciale din IGPR.

Știre actualizată. Percheziţii în Neamţ, Iaşi şi Bacău pentru certificate de vaccinare false, ZCH NEWS - sursa ta de informații„În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă, obiecte, înscrisuri și date informatice, precum și aproximativ 57.000 de euro și 22.000 de lei.

14 persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii“, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

În activități, au fost angrenați polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, Poliției municipiului Roman, secțiilor de poliție rurală Sagna și Oniceni, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bacău și Iași și specialiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție Neamț.

Angela Croitoru

Articolul precedentLucrări de reparații pe DN 15, Poiana Largului – Bicaz, județul Neamț. Se circulă alternativ, pe un sens!
Articolul următorȘtire actualizată. Accident grav la Târgu Neamţ: trei răniţi şi un şofer fugit de la locul faptei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.