savinesti industrie

* cu toate acestea, cifra de afaceri realizată de întreprinderile cu activitate principală de industrie, în iunie 2014, a fost cu 5,3% mai mare faţă de mai 2014
* exporturile au fost mai mici cu 4,8%, iar importurile cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent

Producţia industrială (serie brută) realizată în luna iunie 2014, comparativ cu luna mai 2014, a înregistrat o scădere cu 20,6%, determinată de realizarea unor producţii mai mici în toate sectoarele cu activitate principală de industrie. Majoritatea marilor grupe industriale a înregistrat scăderi ale producţiei faţă de luna mai 2014, doar producţia realizată de industria bunurilor de folosinţă îndelungată a fost mai mare faţă de producţia realizată în luna precedentă. Comparativ cu luna iunie 2013, producţia industrială (serie brută) realizată în luna iunie 2014 a fost cu 5,8% mai mare, creştere determinată de realizarea unor producţii mai mari în industria extractivă şi în industria prelucrătoare. Majoritatea marilor grupe industriale a înregistrat scăderi ale producţiei realizate în luna iunie 2014, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, doar producţia realizată de industria bunurilor de folosinţă îndelungată şi de industria bunurilor intermediare a fost peste nivelul producţiei realizate în luna iunie 2013. Producţia industrială (serie brută) realizată în primele 6 luni din anul 2014 s-a situat peste nivelul celei realizate în aceeaşi perioadă din anul 2013 cu 8,9%, datorită creşterilor înregistrate de toate sectoarele cu activitate principală de industrie. Cu excepţia industriei bunurilor de capital şi a industriei bunurilor de folosinţă îndelungată care au înregistrat scăderi cu 3,2%, respectiv cu 0,1% sub nivelul producţiei realizate în primele 6 luni din anul 2013, restul marilor grupe industriale a realizat producţii mai mari, semnificativă fiind creşterea din cadrul industriei bunurilor intermediare (+10,9%).

poluare industrie

Cifra de afaceri

Cifra de afaceri realizată de întreprinderile cu activitate principală de industrie, în luna iunie 2014, a fost cu 5,3% mai mare faţă de luna mai 2014, creştere înregistrată atât de industria prelucrătoare, cât şi de industria extractivă. Cifra de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de industrie, realizată în luna iunie 2014, a fost cu 4,6% mai mare faţă de cifra de afaceri înregistrată în luna corespunzătoare din anul precedent, datorită creşterii producţiei realizate în industria prelucrătoare şi în industria extractivă. În primele 6 luni din anul 2014, cifra de afaceri a unităţilor cu activitate principală de industrie a fost cu 0,3% mai mare faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

Cifra de afaceri totală înregistrată pe primele 6 luni din anul 2014 a fost realizată în proporţie de 51,0% pe piaţa internă şi 49,0% pe piaţa externă. După structura pe clase de mărime a unităţilor care au participat la realizarea cifrei de afaceri, aceasta a fost realizată în proporţie de 18,0% de microîntreprinderi (0-9 salariaţi), 3,3% de întreprinderile mici (10-49 salariaţi), 26,2% de întreprinderile mijlocii (50–249 salariaţi) şi 52,5% de întreprinderile mari (peste 250 salariaţi).

Comerț internațional

În perioada 1.I.-30.IV.2014, exporturile FOB au însumat 122.742 mii euro, mai mici cu 4,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, iar importurile CIF au fost de 92.554 mii euro, mai mici cu 9,1% faţă de perioada 1.I.-30.IV.2013. Excedentul comercial FOB/CIF pe perioada 1.I.-30.IV.2014 se cifrează la 30.188 mii euro. Cele mai mari ponderi în cadrul exporturilor realizate în perioada 1.I.-30.IV.2014 s-au înregistrat la: articole din fontă, din fier sau din oţel (33,7%), lemn, cărbune de lemn şi articole din lemn (13,2%), fibre sintetice sau artificiale discontinue (10,1%), filamente sintetice sau artificiale (9,6%), îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte, altele decât tricotate (6,7%), îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte tricotate sau croşetate (5,7%), mobilă (5,2%). În ceea ce priveşte importul, ponderi mai mari s-au înregistrat la: fibre sintetice sau artificiale discontinue (14,3%), reactoare nucleare, cazane, maşini, aparate şi  dispozitive mecanice; părţi ale acestora (10,2%), materiale plastice şi articole din material plastic (9,6%), filamente sintetice sau artificiale (9,5%), fontă, fier şi oţel (6,6%), materiale tricotate sau croşetate (5,3%). În luna aprilie 2014, exporturile FOB au fost mai mici faţă de luna martie 2014 cu 6.334 mii euro (-18,5%), iar importurile CIF au fost mai mici cu 3.713 mii euro (-13,5%) faţă de luna anterioară. În luna aprilie 2014, exporturile FOB au fost mai mici cu 6.800 mii euro (-19,6%) faţă de luna aprilie 2013, iar importurile CIF au fost mai mici cu 1.016 mii euro (-4,1%) faţă de aceeaşi lună din anul precedent. (Statistică Neamţ)

Articolul precedentNell Cobar la Piatra Neamţ
Articolul următorCetatea – Dorohoi, în Cupa României