0:00

Județul Neamț se situează la coada clasamentului la aproape toți indicatorii supuși analizei într-o statistică economică realizată de Camera de Comerț și Industrie a României pentru anul 2016.

”Suntem printre ultimele locuri privind salariu mediu net, mai avem vreo 3 sau 4 județe în urma noastră, dar și privind numărul de pensionari raportați la un angajat din mediu productiv. Este vorba de 1,4 pensionari la 1 salariat. Avem doar 3 firme cu peste 1.000 de salariați. De exemplu, indicii producției industriale au scăzut cu 10,7% față de 2015, ceea ce face ca Neamțul să ocupe ultimul loc din clasament”, a declarat Mihai Apopii, președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Neamț.

Mihai Apopii: „Când te analizează un investitor, se uită la ce aeroport și ce drum ai!”, ZCH NEWS - sursa ta de informații”Faptul că au crescut salariile foarte mult în sectorul bugetar a creat o presiune asupra resursei umane din mediul privat”, consideră Mihai Apopii. ”Dacă, până acum, migrația forței de muncă era spre exterior sau spre zona de vest a țării, acum a început din sectorul privat spre sectorul bugetar, chiar dacă persoanele în cauză nu sunt calificate pentru meseriile pentru care se duc. Faptul că îți pleacă din mediul privat oamenii în care ai investit ani și ani, pentru că este firesc să se ducă la un salariu mai mare, îţi decapitalizează resursa umană. Și, atunci, intri în belele. Se impune întrebarea: dacă pentru mediul privat singura cale de creștere a salariului este creșterea productivității muncii, la bugetari care sunt aceste criterii? Nu am nimic împotriva creșterilor salariale din domeniul bugetar, însă acestea ar trebui făcute în baza performanțelor pe care le realizează angajații. Măresc un salariu, dar am nevoie de niște criterii de performanță, de ceva măsurabil”.

Mihai Apopii a încercat să afle câți salariați bugetari are județul Neamț și nu a reușit. ”Dacă, pe mediul privat, numărul angajaților se cunoaște foarte clar, în sectorul bugetar nu se știe cu exactitate numărul acestora. Dacă am face o analiză pe ce firme s-au înființat în Neamț și ce firme au dispărut sunt tot cam atâtea. Însă cele care s-au înființat pot fi start-up-uri. Important este să ne uităm câți angajați au fost în firmele care au dispărut și câți sunt în firmele care se înființează. Atunci vom avea o proiecție reală”.

Mihai Apopii: „Când te analizează un investitor, se uită la ce aeroport și ce drum ai!”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiMihai Apopii a mai declarat că este necesară intervenția statului, prin luarea de măsuri care să dea un impuls de dezvoltare mediului antreprenorial. ”Trebuie să se găsescă în mediul privat acele măsuri care să permită un cost al forței de muncă, dar unul care să se ducă în buzunarele muncitorilor. Adică, dacă eu obțin cu 10% mai puțin, fiscalitatea pe muncă nu o bag în buzunar, o bag în salariul omului, ca omul să-mi rămână în firmă. Și orice manager responsabil așa face acum. Când te analizează un investitor, se uită întâi la ce aeroport și ce drum ai. După care te întreabă ce facilități fiscale oferi. Ne trebuie un inventar al portofoliului investițional al județului, adică a ceea ce oferim noi investitorilor, ca zonă”. (Ana MOISE)

Articolul precedentDUR Părinţii pot fi acuzaţi de „rele tratamente” dacă nu vaccinează copilul!
Articolul următorSirenele vor suna în a treia zi de Paști
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.