0:00

Sprijin pentru viață, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* tot mai mulți sunt cei care aleg să redirecționeze 2% din impozitul pe venit către Fundația pentru SMURD

Legislația în vigoare permite oricărui contribuabil să aleagă să direcționeze 2% din impozitul pe venit plătit statului, către orice ONG dorește, fie că vorbim de asociații sau fundații. Dorința de a face un bine semenilor a început să se manifeste în rândul tot mai multor pietreni, dar și a altor oameni din județ. Foarte des, aceștia aleg ca banii respectivi, care, oricum sunt opriți lună de lună, să ajungă în contul Fundației pentru SMURD. De altfel, în imediata apropiere a intrării în sala de triaj a Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean Neamț este amplasată o urnă în care pot fi depuse, de oricine dorește, formularele prin care își manifestă dorința de a ajuta SMURD-ul. Lângă urnă, un teanc de Formulare 230, care, de la o zi la alta, tot scade.

Sprijin pentru viață, ZCH NEWS - sursa ta de informații

„Văd că în fiecare zi teancul se tot subțiază. Sunt mulți care completează formularele și le lasă în urna special amplasată, dar sunt mai mulți cei care iau formularele și le completează altundeva decât aici. Faptul că oamenii sunt alături de Fundație nu poate decât să ne bucure. Fiecare formular completat reprezintă un ajutor pentru salvarea unei vieți”, ne-a declarat dr. Cristinel Păsălău, șeful UPU Neamț.

În cursul anului trecut, banii donați de contribuabili către Fundația pentru SMURD au fost folosiți, printre altele, pentru dotarea cu echipamente de protecție, finanțarea întreținerii avionului SMURD achiziționat tot din cele două procente din impozitul pe venit, precum și pentru sprijinirea unor misiuni umanitare.

Potrivit dr. Raed Arafat, inițiatorul Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare în România, cu banii strânși în continuare se dorește amplasarea unor platforme de aterizare a elicopterelor în zonele rurale și în orașele fără aeroporturi, pentru ca intervențiile în caz de urgență să fie posibile și pe timp de noapte, precum și dotarea echipajelor SMURD cu echipamente de comunicații. (A. SÎRBU)

Articolul precedentSe rupe sau nu USL?
Articolul următorCalendar (14 – 20 februarie 2014)