Sportul nemțean în presă și arhive

”Ceahlăul” își face o datorie de onoare în a continua această rubrică în cinstea tuturor celor care au promovat sportul nemțean, sportivi, antrenori, ”sponsori”, ziariști sau, pur și simplu, iubitorii ai sportului. Este interesant și plin de învățăminte să poți vedea începuturile unui fenomen, să vezi entuziasmul, dar și greutățile, să constați continuitatea, dar și eșecurile, să urmărești traiectoriile unor personalități complexe. Sportul nemțean, credem noi, merită acest efort, atât cât putem noi să-l facem și așteptăm alături pe oricine are date interesante care să se integreze în acest demers. (A. MOISE)

HANDBAL

Campionatul judeţean îşi caută cadenţa

Am primit din partea Comisiei judeţene de handbal a CJEFS Neamţ o scrisoare, răspuns la adresa unor critici formulate în rubrica noastră de sport, vizând desfăşurarea necorespunzătoare a acestui campionat în care – semnalam noi – se înregistrează prea multe defecţiuni de organizare (inclusiv cazuri de neprezentare la teren). În cadrul şedinţei de analiză ţinută de comisie la finele perioadei competiţionale, au fost discutate numeroase aspecte legate de desfăşurarea acestui campionat, analizându-se şi situaţiile de natură disciplinară manifestate sub forma neprezentărilor la joc (Victoria Piatra Neamţ de 6 ori, Energia Săbăoani şi Cetatea Târgu Neamţ de două ori, Voinţa Roman o dată), a gesturilor şi actelor nesportive comise de jucători (Cetatea Târgu Neamţ, Energia Săbăoani, Voinţa Roman), prezentarea în ţinută necorespunzătoare la teren a arbitrilor, atitudini şi manifestări nepermise de etica sportivă în rândul spectatorilor (Târgu Neamţ, Săbăoani). Dintre propunerile privind activitatea de viitor în domeniul handbalului la nivel judeţean, propuneri făcute în cadrul amintitei şedinţe de analiză, par a fi demne de reţinut următoarele: ideea organizării începând de anul viitor a unui campionat judeţean de juniori la care să participle elevii şcolilor profesionale şi a liceelor (în felul acesta se poate crea şi o pepinieră handbalistică necesară asigurării unor viitoare elemente valoroase pentru campionatul seniorilor); organizarea unor turnee cu durata de 2-3 zile, înainte de începerea campionatului, pentru verificarea stadiului de pregătire a echipelor; selecţionarea şi desemnarea celor mai bune cadre pentru efectuarea serviciului de arbitraj; verificarea bazei materiale a echipelor înainte de intrarea lor în campionat, pentru a se evita repetarea cazurilor de neprezentare la întâlniri. (Ceahlăul, sâmbătă, 27 decembrie 1969)

SCHI

Centru de iniţiere în schi

Comisia de schi a CJEFS Neamţ anunţă înfiinţarea unui centru de iniţiere în schi, cu caracter permanent, adresat copiilor sub 14 ani sub conducerea profesorului Petru Brânzei. Înscrieri şi informaţii suplimentare se primesc în fiecare zi, la sediul CJEFS din strada Ștefan cel Mare nr. 16, între orele  9-14. De asemenea pentru amatorii de schi din municipiul Piatra Neamţ, care depăşesc limita de vârstă menţionată şi care dispun de echipament complet, a fost organizat în fiecare după amiază un curs de iniţiere în Poiana Ţapului pe muntele Cozla. (Ceahlăul, sâmbătă, 27 decembrie 1969)

FOTBAL

Ce s-a întâmplat cu echipa de fotbal Ceahlăul?

* opiniile antrenorului Mircea Creţu

Slaba comportare din acest tur de campionat a divizionarei B de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ, clasată după consumarea celor 15 etape pe locul… al 15-lea, ne-a determinat să întreprindem o anchetă în cadrul formaţiei pietrene.

De ce “s-a călcat cu stângul” de la bun început?

Începerea pregătirilor a fost fixată pentru 10 iulie. La data de 14 iulie, când am preluat conducerea echipei, lotul nu era complet reunit, iar din punct de vedere al compoziţiei prezenta serioase deficienţe: avea 3 extreme stânga, dar numai un singur portar care prezenta traumatisme şi niciun fundaş central de rezervă. În scurt timp au mai fost transferaţi portarul Diaconu şi atacantul central Mangalagiu. La 30 iulie lotul, incomplet din cauza accidentărilor mai vechi (Iencsi, Dragu, Ciocârlan), a început pregătirile la Târgu Neamţ, unde, în cadrul jocurilor de antrenament s-au mai accidentat şi alţi jucători, astfel că pe parcursul celor trei zile ale turneului de la Suceava de la începutul lunii august, echipa a folosit aceiaşi 10 jucători, la care s-au mai adăugat Zamfirescu, întors temporar la echipă şi Serfoso, pentru testare. Din cauza unor noi indisponibilităţi pregătirea de bază s-a făcut numai cu 7-8 jucători valizi, dintre care, pe parcurs  s-au mai accidentat încă 4, Mangalagiu, Onica, Nicoară, Enache, astfel că în primul meci al campionatului, la Constanţa, am fost nevoit să aliniez un “11” improvizat.

Principalele cauze ale declinului pornesc tot de la indisponibilităţi?

Am avut credinţa că, după 6-7 etape, cu toţi jucătorii recuperaţi, echipa va putea da în sfârşit un randament bun. Nu am reuşit însă acest lucru şi tot din cauza indisponibilităţilor care au continuat. Numeroasele accidentări survenite, 14 din cei 18 jucători au fost indisponibili pe diferite perioade de timp, au creat un permanent decalaj în pregătirea jucătorilor. Cu toate acestea, la un moment dat, la mijlocul lunii octombrie marea majoritate a jucătorilor deţineau o pregătire fizică corespunzătoare, excepţie făcând Mangalagiu, Meder şi Seceleanu.

Echipa a avut o concepţie tactică de joc?

Fără îndoială. Dar ceea ce s-a văzut chiar în majoritatea evoluţiilor sale a fost tocmai nerespectarea de către toţi jucători, în special cei din atac, a indicaţiilor primite. Cunoscut fiind faptul că mijlocaşii şi înaintaşii noştri, cu excepţia lui Meder, au o talie mică, am ajuns la concluzia că trebuie jucat pe jos cu multă circulaţie de balon şi în viteză, centrări la firul ierbii sau semi-înălţime şi folosirea pasei înapoi. În unele partide această idee a fost aplicată într-o proporţie acceptabilă, realizându-se faze de bună calitate. În general însă, jocul echipei noastre nu a avut cursivitate şi o desfăşurare fluidă care pe lângă eficacitate, să prezinte şi atributele unui joc-spectacol. Deficienţa aceasta pleacă chiar de la portar, care nu repune cu precizie balonul în joc, la cel mai indicat partener; o a doua frânare se produce chiar la fundaşii de margine, care au predilecţie pentru dribling (Nicoară spre înainte, Zaharia pe loc şi înapoi); a treia la fundaşii centrali, care nu transmit balonul direct decât cu capul; a patra la mijlocaşi, care nu se demarcă suficient pentru a primi balonul şi când îl au nu-l transmit rapid, iar ultima – la înaintaşi care încearcă prin driblinguri pe loc, laterale sau înapoi, să-şi etaleze cunoştinţele şi să-şi menţină locul în echipă. În cadrul ideii tactice am insistat ca linia de fundaşi să avanseze permanent după recuperarea balonului pentru a crea un spaţiu mai mare de siguranţă între ei şi propria poartă, cunoscând faptul că manifestau neîncredere în portarii echipei. Ori, în jocurile din deplasare, în mod inconştient, ei s-au retras până în careul propriu, cu gândul probabil de a proteja poarta, dar realizând tocmai contrariul, prin aducerea atacanţilor adverşi în zona de finalizare. De aceea am primit marea majoritate a golurilor în deplasare de la distanţe de sub 10 metri.

S-a spus că antrenamentele sunt stereotipe…

Este adevărat. Dar am încercat mereu să-i învăţ pe jucători să aplice procedee tehnice din mişcare, şi, mai ales, din mare viteză – capitol la care sunt complet deficitari. Acordul dintre tăria pasei şi viteza de deplasare a partenerului este condiţia sine qua non a eficienţei pasei decisive pentru finalizarea ei; ori, o mare parte din jucători – şi tocmai aceia care iau parte mai frecvent la acţiunile din zona de finalizare – nu şi-au însuşit acest principiu.

De ce nu merge atacul?

Din cauza lipsei de colaborare şi de sincronizare, indiferent de formula în care se joacă. Iar cauzele ar fi următoarele:

1. lipsa unui bagaj de cunoştinţe tehnice adecvate posturilor respective, bagaj care la vârsta şi refractarismul unora dinte jucători nu se mai poate îmbogăţi;

2. lipsa de luciditate la cel puţin unul dintre atacanţi, care să primească şi să îndeplinească cu succes sarcinile atacantului coordonator;

3. lipsa de gabarit a unor jucători, sau de viteză de reacţie şi execuţie a singurului jcător mai înalt – Meder;

4. nerespectarea cu perseverenţă a sarcinii de colaborare prin transmiterea rapidă a balonului, fără driblig inutil, cu folosirea 1-2-urilor şi a pasei înapoi;

 5. lipsa de rezistenţă a unor jucători care nu mai pot face faţă jocului modern, cu mişcare permanentă şi angajament fizic total.

De unde pornesc “rădăcinile răului”?

Ponderea principală a avut-o factorul moral-educativ. Problema aceasta este veche în echipa noastră. Întotdeauana s-a găsit însă cineva care, de frica rezultatelor, s-a complăcut în compromisuri, cedându-se mereu de la aplicarea principiilor care trebuie să stea la baza unei activităţi sociale. În decurs de 9 ani de când Ceahlăul activează în divizia B, s-au perindat la conducerea tehnică circa 10 antrenori, dintre care eu, Mircea Creţu am rezistat în total ceva mai mult de 3 ani. Aminteam de compromisuri. Îmi permit să afirm că eu am găsit încă din 1965 o asemenea practică, că m-am opus ei, dar că nu am fost aprobat. Toleranţa faţă de gravele greşeli comise în decursul anilor au dus la adâncirea fondului de indisciplină mocnită, aceasta întinzându-se periculos şi dăunător. Acesta este adevărul adevărat. Să ne asumăm fiecare partea noastră de vină: conducător, salariat, antrenor şi jucători. (Constantin Bostan, Ceahlăul, joi, 25 decembrie 1969)

Ce s-a întâmplat cu echipa de fotbal Ceahlăul?
* dăm cuvântul unor jucători ai formaţiei de fotbal Ceahlăul. Este vorba despre Zaharia, Onica, Niţă, Negustoru, Meder şi Pătraşcu

Cum a fost pregătit startul pentru acest campionat?

Negustoru: “Antrenamentele efectuate înaintea actualului campionat la Târgu Neamţ nu ne-au ajutat cu absolut nimic, de îndată ce la ele au participat doar 7-8 jucători, restul fiind accidentaţi”.

Zaharia: “Din câte ştiu eu, antrenamentele nu erau prevăzute şi numai prin insistenţele băieţilor s-a plecat la Târgu Neamţ. Cu atâţia oameni valizi la dispoziţie, nici unui antrenor nu i-ar conveni să înceapă cu inimă largă şi prea multe gânduri optimiste pregătirea campionatului. În plus, s-au mai ivit şi unele disensiuni între antrenor şi câţiva jucători şi eu m-am numărat printre aceştia. Cred că s-ar fi făcut foarte bine dacă am fi rămas acasă”.

Onica: “Ceea ce a dăunat potenţialului echipei înaintea începerii campionatului, a fost participarea la turneul de la Suceava, unde, deşi dispuneam numai de 11 jucători, am susţinut trei partide în 3 zile iar celelalte echipe participante aveau 18-20 de jucători în lot”.

Să discutăm despre antrenamente…

Niţă: ”Cred că felul în care se lucrează la antrenament nu e cel mai indicat şi mai corespunzător: intensitatea lor, mai ales pe finalul campionatului a fost redusă. Unii jucători nu se mai încadrau în program şi trăgeau chiulul prin spatele antrenorului. Antrenamentele erau stereotipe, iar programul de lucru se făcea în funcţie de preferinţele de moment ale jucătorilor”.

Negustoru: “Antrenamentele din prima parte a turului au fost făcute ceva mai serios, dar erau stânjenite de numărul mare de accidentări care se înregistra în continuare. În plus, se mai şi lipsea: în special marţea, când se ştia că e antrenament «tare» şi de aceea se prezentau numai 7-8 jucători, unii fiind accidentaţi în meciul de duminică, alţii acuzând numai astfel de situaţii”.

Onica: “Eu mi-am exprimat chiar faţă de Mircea Creţu opinia referitoare la antrenamente: sunt obositoare, şi nu din cauza intensităţii, ci a repetării, în fiecare zi a aceluiaşi lucru, fără aducerea unui element nou. Lipsesc jocurile şi exerciţiile ajutătoare, care să mărească atractivitatea antrenamentelor şi să sporească interesul jucătorului faţă de ceea ce face”.

Se pare că a fost pierdut un bun de mare preţ: spiritul de echipă…

Meder: “Anul acesta nu a mai existat între jucători legătura sufletească de anul trecut şi probabil că şi acest lucru a fost unul din factorii principali care au determinat căderea din sezonul actual”.

Pătraşcu: “Zaharia când a jucat la Constanţa, a jucat operat la picior… A fost pentrru noi o adevărată revelaţie: era ceva imposibil ca băiatul ăsta să joace; totuşi, a jucat – şi a jucat foarte bine. Sunt «acte de eroism» făcute de multe ori fără să vrem: din dragoste  pentru fotbal, pentru minge…”

Niţă: ”Noi jucători mai tineri, suntem în general în relaţii bune cu ceilalţi membrii ai echipei, însă… suntem priviţi, oarecum, în mod superficial de către jucători mai în vârstă. După primele greşeli ajungem să fim apostrofaţi cam «tare», se cere chiar schimbarea noastră”.

Să examinăm puţin relaţia antrenor-jucător…

Onica: “Eu am venit la echipă cam odată cu tovarăşul Creţu. Părerea mea este că ştie foarte multe lucruri, dar nu ştie să se apropie de toţi jucătorii”.

Zaharia: “Acum 2 ani când Mircea Creţu a fost înlăturat de la echipă, această despărţire s-a făcut în termeni deloc protocolari. De aceea, readucerea dumnealui a apărut clar ca o soluţie dictată de împrejurări, iar o parte dintre jucători mai vechi ai echipei s-au gândit de la bun început că nu o să se împace prea bine cu tovarăşul antrenor. Greşeala este şi a noastră, dar şi a dumnealui”.

Niţă: “Un acord sufletesc la noi la echipă nu a existat: fie din cauza faptului că o parte dintre jucătorii mai bătrâni nu-l doreau pe nea Mircea ca antrenor, fie pentru că unii jucători tineri nu-l înţelegeau atunci când nu erau introduşi în echipă”.

Clubul şi partea lui de vină…

Negustoru: “Conducerea clubului a greşit pentru că nu a realizat de la început o înţelegere între antrenor şi jucătorii care aveau obiecţii în legătură cu funcţionarea tovarăşului Mircea Creţu ca antrenor. Dacă se rezolvau divergenţele trecute şi se stabileau condiţii pentru o colaborare armonioasă în continuare, situaţia ar fi fost, desigur, alta. Nu s-a procedat aşa, şi urmările au fost neplăcute: Meder s-a mai sustras de la antrenamente, crezându-se mai bolnav decât era, iar Seceleanu a fost în continuare irascibil şi din cauză că nu a fost folosit”.

Onica: “Eu cred că vina principală e a clubului, fiindcă, cinstit vorbind, tovarăşii de la club nu se prea ocupă de noi”.

Meder: “Cred că şi conducerea clubului a avut o mare parte de vină în ceea ce priveşte calitatea startului nostru în actualul campionat. În momentul când s-au accidentat, jucători trebuiau trimişi undeva, la tratament adecvat şi serios (Iencsi, Onica, chiar eu), pentru a fi recuperaţi mult mai repede. Eu m-am dus la Bucureşti, iar atunci când am fost internat două săptămâni la spitalul din Piatra Neamţ, împreună cu Dragu, nu a venit nimeni din conducere să ne vadă”. (Constantin Bostan, Ceahlăul, vineri, 26 decembrie 1969)