”În România, nu se diagnostichează și nu se raportează la timp aceste infecții asociate”, a declarat Oana Onu, directorul medical al Spitalului Roman, în cadrul unei conferințe de presă susținută de conducerea unității spitalicești marți, 17 octombrie.
Managerul general Maria Andrici, directorul medical Oana Onu și directorul economic Leonard Achiriloaiei au povestit ce s-a mai întâmplat în Spitalul Roman în aceste trei luni, trecute de la precedenta ieșire publică.
În esență, spitalul a făcut niște achiziții: pentru reabilitarea și modernizarea Secției ORL (lucrarea atribuită firmei ”Apollonia”), pentru reparații capitale Corp A, B, C (lucrare câștigată de ”Moldinstal”), pentru amenajarea Centrului de Sănătate Mintală (firma ”Ciocoiu Construct”). Lucrările trebuie finalizate până pe 31 decembrie anul acesta.
După niște evaluări la nivel național a secțiilor de neonatologie, cea din spitalul romașcan a fost ierarhizată la gradul 2A, fapt care mulțumește conducerea. ”La nivelul Băncii Mondiale s-a derulat un proiect de dotare a unităților de tip UPU și CPU, prin achiziționare prin licitație internațională competitivă de echipamente medicale destinate acestor tipuri de unități”, a spus managerul general Maria Andrici. ”Noi am primit de la Ministerul Sănătății un cărucior de transport radio transparent, două cărucioare de transport hidraulic radio transparente, un cărucior pentru transport instrumente, trei scaune cu roți, un aparat EKG, un defibrilator cu monitor, tărgi, atele, saltele, două seturi de resuscitare, două injectomate, ș.a.”.
Directorul medical Oana Onu a făcut mai multe considerații și a prezentat niște date referitoare la infecțiile asociate asistenței medicale: ”Aceste infecții au fost, sunt și vor fi continua să fie în toate unitățile spitalicești. Acest lucru este normal. În Europa, incidența acestor infecții este de 5%, pe când, în România, incidența declarată este puțin peste 1%. Asta nu înseamnă că stăm mai bine, ci că, temându-se de consecințe, în România nu se diagnostichează și nu se raportează la timp aceste infecții asociate”. Dr. Onu a mai explicat că, în Spitalul Municipal de Urgență Roman, se vor introduce diverse proceduri implementate de Serviciul de managementul calității, în perspectiva ciclului al doilea de acreditare. Același serviciu a conceput un chestionar aplicabil direct pacienților, chestionar care respectă confidențialitatea, cuprinzând întrebări referitoare la calitatea alimentelor din spital, la cât sunt de gustoase mâncărurile care sunt servite, la starea sălilor de mese, etc.
Conducerea spitalului a anunțat, în avanpremieră, că, în perioada 17-19 mai 2018, Congresul Național de Istoria Medicinei își va desfășura lucrările la Roman, fapt care onorează spitalul romașcan, fiind și o premieră în practica derulării lucrărilor congresului. (D.A.)