Spitalul Județean are „tub”

tomograf

Conducerea Spitalului Județean a făcut rost de tomograf. De mai bine de o lună, aparatul care aparținea SJN s-a defectat, o pierdere care era ușor de anticipat din cauza faptului că şi în anii anteriori aparatul a mai fost resuscitat de câteva ori. Pe 11 iunie, după 14 ani de funcționare, reprezentanții firmei de la București i-au făcut “autopsia” și au ajuns la concluzia că tubul nu mai putea fi reparat. La acea vreme, dr. Ioan Lazăr, managerul interimar al SJN preciza că va bate la porțile Ministerului Sănătății pentru a soluționa problema. În paralel, el a purtat mai multe discuții legate de achiziționarea uni tomograf și cu reprezentanții CJ Neamț. Se pare că eforturile nu au fost fără urmări, pacienții din spital urmînd să beneficieze în perioada următoare de serviciile unui tomograf achiziționat de curând. „Am reușit să facem rost de un tomograf. Nu-i unul  din cele mai performante, dar este într-o stare bună de funcționare. Deocamdată nu vă pot spune dacă este nou sau cu cât a fost achiziționat. În curând vom putea să vă dăm mai multe detalii”, a spus dr. Ioan Lazăr. Achiziționarea unui tomograf se impunea pentru că pacienții mergeau la un aparat care apaține unei firme private, cu care Spitalul a încheiat un contract. Costurile unui aparat, de al cărui rezultat depind mii de nemțeni, ar putea depăși zece miliarde de lei vechi. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...