ventilator la covidDouă ventilatoare performante au fost primite în această după-amiază, 9 mai, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Aparatele sunt repartizate de Ministerul Sănătății pentru secția ATI unde sunt tratați pacienții COVID. „Apreciez faptul că, la solicitările noastre, Guvernul României a acționat extrem de rapid și am primit în cel mai scurt timp ventilatoarele pentru Spitalul Județean”, a declarat George Lazăr, prefectul de Neamț.

Noile echipamente completează cele 10 existente în compartimentul în care pacienții COVID au nevoie de suport vital: „Cele două ventilatoare pe care le-am primit astăzi au venit și cu 20 de tuburi. Sunt aparate cu înalți parametri de calitate și vor fi folosite pentru suportul vital necesar pacienților COVID care sunt în stare gravă și critică. Acum avem 8 pacienți în ATI, dintre care 5 sunt ventilați”, a declarat dr. Daniela Marcoci, managerul spitalului județean. (C.I.)

Articolul precedentDoliu la ISU Neamț: un paramedic a murit la doar 42 de ani, colegii au încercat să-l resusciteze
Articolul următorAproape jumătate dintre micii întreprinzători din turism nu au apelat la măsurile de sprijin economic