Lucrările de reabilitare de la Spitalul Bisericani vor putea fi finalizate. În ședința de vineri, 31 mai, consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 5,5 miliarde de lei pentru continuarea lucrărilor de la pavilionul 2 al complexului spitalicesc. Banii erau necesari nu numai pentru finalizarea clădirii, ci și pentru începerea lucrărilor la puțul liftului ce urmează să fie instalat în același pavilion. Spitalul Bisericani asigură asistență sanitară de specialitate pentru toți locuitorii județului Neamț și nu numai. Acesta este trecut în administrarea Primăriei Alexandru cel Bun. Până la această dată, primăria a cheltuit deja pentru lucrările de reabilitare și pentru asigurarea condițiilor de funcționare normală, mai bine de 10 miliarde de lei, iar CJ Neamț a asigurat o finanțare de 8 miliarde de lei vechi. ”Lucrările de refacere au început în 2010 și sper să le finalizăm până la toamnă. Totul depinde de bani, dar eu sunt mulțumit dacă termin pavilionul 2, pentru a putea muta acolo pacienții care acum stau îngrămădiți. Sunt mulțumit că s-au alocat acești bani și se pot continua lucrările acolo”, a declarat Ioan Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun. (I.C.)

Spitalul Bisericani ajutat de CJ
Autor:
Articolul următor
Ultima ora
INFRACȚIONAL
Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani
O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...
INFRACȚIONAL
Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni
Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...
SPORT
Aur pentru Botoșani, trei arginturi pentru Onești: Maia Andrei și Alexia Șipoș, pe podiumul Europenelor de haltere
Două fete, una de la CS Botoșani și alta de la CSM Onești...
SOCIAL
Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...
ACTUALITATE
Vaslui. Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs între o autoutilitară și un autoturism
Un accident în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism s-a...
ACTUALITATE
Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale
În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...
ADMINISTRAȚIE
URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026
URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...
ACTUALITATE
Neamț. Se extinde rețeaua de apă potabilă pe 4 străzi din orașul Bicaz pe bază de parteneriat Primărie-Apa Serv
Deoarece proprietarul rețelei de apă nu are bani să facă o investiție de...
ACTUALITATE
Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni
O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...
ACTUALITATE
Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital
Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...


