0:00

* lupta pentru medicii din Neamț se întețește după ce, oficial, Ministerul Sănătății a semnat favorabil pentru începerea activității medicale la Spitalul Bicaz
* „Unii vor să vadă dacă ne împiedicăm, dar pot să spun că nu va trece mult timp până când Spitalul din Bicaz își va putea începe activitatea. Chiar și astăzi, (luni, 16 iunie n.r.) am primit vizita unui medic ce dorește să lucreze la spital la Compartimentul de Primiri Urgențe”, a spus Nicolae Sălăgean, primarul orașului Bicaz

Vestea că Spitalul Orășenesc de la Bicaz a primit avizul din partea Ministerului Sănătății pentru a putea începe activitatea medicală a stârnit un alt subiect. Toată lumea își îndreaptă ochii spre ceas gândindu-se dacă nu cumva momentul redeschiderii va fi amânat din cauza deficitului de personal, capitol la care mai toate spitalele suferă. Edilul Bicazului, Nicolae Sălăgean spune că există și medici care au lucrat la Spitalul Bicaz și nu se vor mai întoarce, dar, în prezent, a primit solicitări suficiente care să-l facă să creadă că nu va mai curge multă apă pe Bistrița până când lucrurile vor intra pe un făgaș normal la unitatea spitalicească.

„Unii vor să vadă dacă ne împiedicăm, dar pot să spun că nu va trece mult timp până când Spitalul din Bicaz își va putea începe activitatea. Chiar și astăzi, (luni, 16 iunie n.r.) am primit vizita unui medic ce dorește să lucreze la spital la Compartimentul de Primiri Urgențe”, a spus Sălăgean.

O parte din medicii care au fost nevoiți să-și facă bagajele la 1 aprilie 2011 au venit și la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț. Pentru unii poarta care le-a fost închisă este acum accesibilă reîntoarcerii și nu vor ezita să meargă înapoi la Bicaz. Dr. Ioan Lazăr, managerul SJU este conștient că va pierde câțiva medici importanți, dar a precizat că nu se teme de acest lucru și că cel mai important este că s-a dat o șansă pentru sănătatea oamenilor din zona Bicazului.

„Este un lucru foarte bun că se va deschide spitalul acolo. O parte din afecțiuni vor fi tratate acolo, cazurile mai grave vor fi redirecționate către Spitalul Județean. Important este că sănătatea oamenilor de acolo are o șansă în plus. Posturile care ar putea rămâne vacante la Spitalul Județean, datorită deschiderii celui de la Bicaz, vor fi scoase la concurs”, declarat dr. Lazăr.

Acum, Primăria Bicaz se ocupă de stabilirea organigramei cu statul de funcții pentru medicii care ar trebui să ajungă la spital și apoi va înainta documentațiile către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pentru încheierea de contracte. Primarul Sălăgean a precizat că este conștient că se duc lupte pentru unii medici ca să rămână acolo unde lucrează acum, dar a spus că nu se va lăsa până nu va reuși să strângă toți medicii de care spitalul de la Bicaz are nevoie.

„Avem o grămadă de cereri și le vom da curs, cu prioritate, celor care aparțin foștilor angajați. La Cardiologie și-a exprimat dorința de a reveni doctorul Pleșa. Pentru această secție mai avem încă două solicitări. La Medicină Internă vrea să vină dr. Ifrim. Pentru Radiologie ar putea veni și dr. Terecoasa, iar la Chirurgie, până acum, și-au arătat intenția de a lucra aici, pentru început, câte 4 ore pe zi, doi medici, alături de dr. Manea. La ORL există deja trei solicitări și  la Pediatrie doamna doctor Setu și-a arătat disponibilitatea de a face voluntariat”, a adăugat primarul Sălăgean.

Există totuși și situații care nu vor mai permite oamenilor din zona Bicazului să beneficieze de serviciile medicale oferite de medicii pe care îi știau. Un exemplu în acest sens este Mihaela Iacob, medic specialist Obstetrică-ginecologie, care a lucrat la spitalul din Bicaz vreme de aproximativ 25 de ani de zile. Doctorul care a găsit acum un loc la Spitalul Județean nu dorește să se întoarcă la vechiul loc de muncă. Chiar dacă mai sunt și alți medici care nu se vor mai întoarce în Bicaz, președintele-director al CAS Neamț, Eugen Radu Firăstrău consideră că pentru situațiile unde există deficit de personal medical se vor da derogări pentru medicii care vor dori și vor putea să ajute medicii care nu fac față volumului de muncă.

Marian TEODOROF

Articolul precedentCalvarul din cultura nemţeană continuă / A fost schimbat șeful Direcţiei pentru cultură
Articolul următorAnchetatorii au dezlegat misterul cadavrelor din boxă

1 COMENTARIU

  1. Usurel,usurel.cu angajarile.Cand o sa faca contract cu Casa de sanatate Neamt..si medicii o sa vada ce se pune la dispozitie..fac la LOC COMANDA! NICI UNUL DINTRE MEDICI NU STA IN APA DIN LIPSA DE ACTIVITATE,IAR REINTOARCEREA LA BICAZ E riscanta!LA CPU se gasesc usor amatori ,caci e plin Iasul de rezidenti de urgenta care nu au ce face !!Medici consacrati si PARALOSI GREU SE LASA DUSI ILA BICAZ!POATE UNII DIN CEI CARE NU AU CLIENTELA ACOLO UNDE SUNT ORI S-AU CERTAT DE LA PACIENTI CU COLEGIILOR MEDICI ..OR SA ACCEPTE SA SE DUCA LA BICAZ.GARANTAT SEFUL SPITALULUI ESTE DEJA SELECTAT SI VA FI tot UN POLITRUC ALES DE DL PRIMAR SALAGEAN TOT DIN PSD!PUNETI-L DIRECTOR DE SPITAL PE ARSENE CASI ASA ARE ZILELE NUMARATE IN FRUNTEA PSD NEAMT!

Comentariile sunt închise.