Doi soți au fost loviți de o mașină în timp ce traversau pe trecerea pentru pietoni. Accidentul s-a petrecut în zona Foresta, pe bulevardul Decebal, din municipiul Piatra Neamț, iar vinovată este o șoferiță care nu le-a acordat prioritate. Soții, ea în vârstă de 41 de ani și el în vârstă de 47 de ani, din satul Bistrița, au fost răniți în urma impactului. Polițiștii rutieri care au făcut cercetări la locul accidentului au stabilit că nici una din persoanele implicate nu consumase alcool. „Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, reiese că în ziua de 22 iulie 2019, în timp ce o femeie de 51 de ani, din Borca, conducea autoturismul pe bulevardul Decebal, a surprins și accidentat pe o femeie de 41 de ani și pe un bărbat de 47 de ani, din comuna Alexandru cel Bun, care traversau regulamentar, pe trecerea pentru pietoni. Cele două persoane au fost rănite și au fost transportate la spital pentru îngrijiri. Conducătoarea auto și pietonii au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative. Continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.

Medicii din UPU Piatra Neamț au stabilit că femeia a suferit o fractură la picior, iar soțul ei o contuzie la piept și abdomen. După ce au primit îngrijirile necesare, au fost externați.

(C.I.)

Articolul precedentRossal Târgu Neamț: Neplata la timp a facturilor de salubrizare costă de 4 ori mai mult la un executor judecătoresc
Articolul următorNotele la titularizare în Regiunea Nord-Est