Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat că întâlnirea bilaterală a Guvernelor României și Republicii Moldova, de la Piatra Neamț, a fost ”un dialog constructiv”. Premierul a subliniat că România dorește consolidarea prezenței sale în Republica Moldova, măcar din punct de vedere al investițiilor, și să participe la eventualele procese de privatizare.
”Avem în vedere să trecem într-o nouă etapă, noi, România, ca și prezență în Republica Moldova. Ne dorim consolidarea prezenței investiționale românești în Republica Moldova. Ne dorim să fim parte a eventualelor procese de privatizare care vor avea loc în perioada următoare în Republica Moldova, respectând toate procedurile transparente pe care dvs. le veți avea”, a spus Grindeanu, la finalul ședinței comune a Guvernelor celor două state, care a avut loc astăzi, 23 martie, la Piatra Neamț.
În cadrul întâlnirii bilaterale, s-au discutat lucruri concrete, a adăugat primul ministru român, precizând că acestea acoperă mai multe domenii de interes comun, de la proiecte în energie și infrastructură până la cele de mediu, de dezvoltare regională și chiar apărare.
Premierul Grindeanu a menționat că România va continua să aibă rol ”de stabilizare a Republicii Moldova și de consolidare a cadrelor instituționale și democratice”, dar, totodată, și rol de ”ancorare politică, strategică și fizică a Republicii Moldova în spațiul european”. ”Credem că e timpul acțiunilor concrete. Trebuie accelerate procesele de reformă și consolidat, pe mai departe, parcursul european al Republicii Moldova. România așteaptă din partea Republicii Moldova consecvență și seriozitate. Doar opțiunea europeană poate aduce răspunsuri durabile la așteptările de prosperitate și stabilitate ale cetățenilor din Republica Moldova. Suntem pregătiți să susținem în continuare Republica Moldova pe acest drum”, a afirmat Sorin Grindeanu.