elena mosucSoprana Elena Moșuc a primit, luni seară, 23 noiembrie, Marele Premiu al celei de-a treia ediții a Galei Operelor Naționale, eveniment organizat de Opera Națională Română din Iași, primăria municipiului și ministerul Culturii, relatează Agerpres.

„Acum 25 de ani debutam pe această scenă în «Regina Nopții». Iată-mă aici, primind acest trofeu care reprezintă foarte mult pentru mine. Sunt emoționată întotdeauna când ajung aici. Când ajung acasă am emoții mai mari decât pe marile scene din străinătate. Succesul meu nu e doar unul personal ci și unul al Iașiului, al României. Dedic acest premiu familiei mele, mamei mele, tatălui meu pe care astăzi l-am condus pe ultimul drum, surorii mele”, a spus soprana Elena Moșuc. Alături de ea, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași a urcat baritonul Leo Nucci, unul din marii artiști ai scenei lirice mondiale, pentru a încânta publicul cu arii din opere celebre.

Premiul special al Galei, acordat de Opera Națională Română Iași a fost conferit organizatorilor Festivalului și Concursului Internațional de canto „Hariclea Darclee”. Hector Lopez, de la Opera Națională Română din Cluj Napoca, a primit premiul pentru „Cel mai bun solist” din stagiunea 2014-2015. „Vreau să mulțumesc în primul rând juriului și familiei mele. Îmi iubesc meseria mea. Nu o consider o meserie. Este o bucurie să fiu în fața dumneavoastră să împărtășesc pur și simplu ceea ce e frumos”, a spus Hector Lopez.

Diana Țugui, tot de la Opera Națională Română din Cluj Napoca, a fost premiată la categoria „Cea mai bună solistă”. Italianul Andrea Battistini a primit Premiul pentru „Cel mai bun regizor”, pentru opera „Otello” de Giuseppe Verdi, de la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Republica Moldova. Opera Maghiară de la Cluj Napoca a fost premiată la categoria „Cel mai bun spectacol de operă”, pentru „Nunta lui Figaro”, de W.A.Mozzart, în regia lui Peter Novak. Traian Ichim, de la Opera Națională Română Iași, a primit premiul „Cel mai bun dirijor”.

În cadrul spectacolului de Gală Premiul pentru „Cel mai bun spectacol pentru copii” a revenit piesei „Peter Pan”, transpusă pe scenă de Opera Națională Română Cluj Napoca. Premiul „Cel mai bun spectacol de musical” a fost acordat Operei Maghiare Cluj Napoca, pentru „Letshow”. „O noapte la Veneția” – montat la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța – a primit premiul pentru „Cel mai bun spectacol de operetă”.

Premiul pentru „Cel mai bun solist de balet clasic” i-a fost oferit lui Alecsei Terentiev,  de la Teatrul Național de Operă și Balet din Chișinău, iar Premiul pentru cea mai bună solistă de balet clasic i-a revenit Cristinei Terentiev, tot din Chișinău. Horațiu Cherecheș, de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, din Constanța, a primit premiul „Cel mai bun coregraf de balet clasic”. „Cel mai bun spectacol de balet clasic” a fost considerat a fi „Romeo și Julieta”, de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.

Mario de Carlo, de la Opera Națională Română din Cluj Napoca a primit Premiul pentru concepția decorurilor, pentru „Lucia di Lammermoor”. Premiul pentru „Cea mai bună solistă de dans contemporan” i-a revenit Vioricăi Bogoi, de la Opera Maghiară Cluj Napoca, pentru „Visul unei Nopți de vară”. „Cel mai bun solist de dans contemporan” a fost desemnat a fi Florin Ianc, de la Opera Maghiară Cluj Napoca, pentru interpretarea din „Visul unei nopți de vară”. Premiul „Mihaela Athanasiu”, pentru „Cel mai bun coregraf de dans contemporan” i-a fost conferit regizorului Gigi Căciuleanu, pentru spectacolul „Imagine All the People”, de la Opera Națională Română Iași.

„Cel mai bun spectacol de dans contemporan” a fost premiul înmânat celor de la Opera Maghiară din Cluj Napoca, pentru piesa „Visul unei nopți de vară”. La categoria „Cel mai bun debut feminin”, premiul a revenit sopranei Lăcrămioara Hrubaru Roată, de la Opera Națională Română Iași. Tot unui artist al ONRI, tenorului Florin Guzgă, i-a revenit premiul pentru „Cel mai bun debut masculin”.

Premii de excelență, pentru întreaga carieră au fost conferite din partea Operei Naționale Române prim-balerinei Ileana Iliescu, balerinului Gheorghe Iancu precum și balerinului, coregrafului și regizorului George Ștefan. „Dansul pentru mine a fost, este și va rămâne viața mea”, remarca marea artistă la finalul discursului său. În cadrul Galei, un alt premiu de excelență a fost acordat de ONRI designerului și scenografei Marinei Drăghici. Premii de Excelență și Premii Speciale au fost acordate și de Opera Națională Română din Cluj, Opera Națională Maghiară din Cluj Napoca, Opera Națională „Oleg Danovski”.

Pentru prima oară în cadrul Galei Operelor Naționale au fost acordate Premii „In Memoriam”, baritonului Dan Iordăchescu, sopranei Eleonora Enăchescu, sopranei Roxana Bageac și tenorului Cornel Stavu. Aflată la cea de-a treia ediție, Gala Premiilor Operelor Naționale premiază performanțele lirice ale Operelor Naționale Române din țară care și-au desemnat nominalizările pentru fiecare categorie de premii. (ZCH NEWS)

Articolul precedentPREMIILE CONCURSULUI FOTO(ETNO)GRAFIA, EDIŢIA A III-A
Articolul următorANM: Cod galben de ninsori în Neamţ şi Bacău
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.