Poliţiştii nemțeni au sancţionat contravenţional 48 de şoferi și au reţinut 5 certificate de înmatriculare, din cauza problemele tehnice pe care le prezentau autoturismele oprite în trafic. Acţiunea de control a avut drept scop reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul neregulilor privind starea tehnică a autovehiculelor. Poliţiştii rutieri au acţionat în trafic împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român.

politia rutiera neamt 2017 01„Echipele de control au verificat autovehicule care au tranzitat municipiile Piatra Neamț și Roman, controlând, în special, buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie a autovehiculelor, a instalaţiei de iluminare şi semnalizare, precum şi reglajul acesteia. De asemenea, poliţiştii au verificat concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, precum şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii, fiind controlate 42 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale și au fost reţinute 5 certificate de înmatriculare„, a declarat Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Poliţiştii au sancţionat şi un şofer care  conducerea un autoturism neînmatriculat și cu număr fals, fiind dispusă măsura confiscării autovehiculului. Poliţiştii atrag atenţia şoferilor şi asupra  datei de expirare a inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului, precum şi valabilitatea poliţei de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă auto. (G.B.)

Articolul precedentPREMIERĂ Echipă de înot la Târgu Neamţ
Articolul următorHărnicia fără creier a incendiat aproape 13 hectare de vegetaţie uscată!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.