Șofer clujean depistat cu permis de conducere fals în Neamț

În dimineața zilei de marți, 21 mai, în jurul orei 07:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au oprit un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, originar din județul Cluj. Vehiculul circula pe DN2-E85, în localitatea Horia, îndreptându-se din direcția Roman către Bacău, fiind înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 82 km/h.

În timpul controlului, șoferul a prezentat polițiștilor un document tip permis de conducere eliberat aparent de autoritățile italiene. Totuși, verificările ulterioare efectuate de polițiști au relevat că permisul nu figura în evidențele autorităților italiene, indicând astfel că documentul era fals.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals”, potrivit IPJ Neamț.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

A încercat să evite un câine și s-a răsturnat cu mașina într-un lan de porumb

Un tânăr în vârstă de 18 ani a ajuns...

De ce aplicațiile native devin esențiale pentru operatorii de cazinouri online din România

Piața de gambling online din România a trecut printr-o...

Tânăr arestat după ce și-ar fi agresat și amenințat tatăl

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din...

Vreme schimbătoare – caniculă urmată de ploi

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Salvamontiștii intervin pentru salvarea vieții unei persoane în Munții Tarcăului

O echipă de salvatori montani, din Baza Durău, intervine...