Știre actualizată. Șocant: un om a murit carbonizat într-o centrală dezafectată

Actualizare: În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit identitatea persoanei care a murit carbonizată, dar și împrejurările în care a avut loc tragedia. ”Este vorba despre un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Alexandru cel Bun. Din primele verificări reiese că, bărbatul în cauză ar fi luat foc încercând să se încălzească. Corpul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei”, anunță Poliția Neamț.

Știre inițială: Un incident tulburător a avut loc în Piatra Nemț iar o persoană, neidentificată deocamdată, se pare un bărbat, a ars ca o torță într-o centrală termică dezafectată din Piatra Neamț. S-a întâmplat astăzi, 28 martie, în jurul orei 19:00, pe strada Progresului. Focul a fost văzut de un locatar din zonă, din balcon, și imediat acesta a sunat la numărul unic de urgență 112.

Prin apel la 112, la ora 18 :58, pompierii au fost înștiințați de o un cetățean despre faptul că se observă o persoană care arde într-o centrală dezafectată, situată pe strada Progresului în municipiul Piatra Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul  Detașamentului de pompieri Piatra Neamț. Pompierii au identificat o persoană carbonizată”, a anunțat ISU Neamț.

Urmează ca polițiștii să stabilească exact cum a avut loc evenimentul tragic, dar din primele date pare a fi vorba de o autoincendiere.

(G. S.)

FOTO ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...