Pietrenii plătesc, din nou, taxă edilitară

Anul acesta, între taxele speciale percepute de municipalitatea Piatra-Neamţ apare şi taxa edilitară, care este stabilită la 10% din valoarea impozitului pe clădiri, atât pentru persoane fizice cât şi pentru societăţi. Sumele adunate din această taxă edilitară, care se colectează într-un cont separat, vor fi folosite pentru finanţarea cheltuielilor privind amenajările peisagistice din parcuri, grădini, aliniamente stradale şi zone de agrement, precum şi pentru amenajarea locurilor de joacă şi a fântânilor arteziene sau cişmelelor.

Iniţial această taxă avea ca termene de plată datele de 31 martie şi 30 septembrie 2023. Primarul Andrei Carabelea vine cu o propunere de modificare a acestor termene, în şedinţa de joi, 30 martie, respectiv la 30 iunie şi 30 noiembrie, potrivit Referatului de aprobare din spatele proiectului. Asta în contextul în care neplata la timp a taxei atrage după sine penalităţi de întârziere şi posibilitatea de a fi executat silit pentru neplată.

Modificarea termenelor a fost cerută de contribuabili, potrivit unei adrese a Direcţiei de Taxe şi Impozite transmisă primăriei, iar primarul Andrei Carabelea a considerat oportună o asemenea decizie, ţinând cont de faptul că această taxă este percepută, în această formulă, „pentru prima dată anul acesta”.

În administraţia Chitic, existau la un moment dat două taxe edilitare diferite, una de 15% din impozit, pentru amenjarea faţadelor blocurilor, utilităţi şi amenajarea zonei din apropierea blocurilor şi de 25% în cazul blocurilor care nu erau reabilitate termic, taxe care au produs atunci nemulţumiri în rândul pietrenilor.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...