tg Spitalul 1Spitalul Orăşenesc „Sf. Dimitrie” din Târgu Neamţ a achiziţionat un sistem de bariere cu autotaxare ce au fost deja montate la intrarea pe cele două căi de acces cu autoturismele de la intrarea instituţiei medicale. În zilele următoare acestea vor intra în funcţiune, iar şoferii care vor ieşi din incinta spitalului vor trebuie să achite o taxă în aparatul de autotaxare. Neoficial, taxa se pare că va fi de 5 lei.

Deoarece fluxul de maşini la spitalul nostru blochează nu de puţine ori căile de acces ale ambulanţelor am decis împreună cu primăria să avem acest sistem de bariere. Pentru că primăria ne-a asigurat paza la spital, am reuşit să facem o economie la buget și am achiziţionat acest sistem un sistem de bariere cu autotaxare. Urmează să achiziţionăm partea de soft şi să vedem exact cât va fi taxa”, ne-a declarat dr. Florin Apostoae, managerul spitalului.

Articolul precedent3 motive sa NU renunti la tapet atunci cand renovezi
Articolul următorO ambulanță SMURD a derapat într-un șanț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.