În urma intenselor negocieri desfășurate între reprezentanții Poștei Române și sindicatul reprezentativ, s-a ajuns la o formă finală a contractului de muncă.

”După zeci de ore de negocieri s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentativ și Compania Națională Poșta Română, un contract colectiv de muncă care trebuia să fie semnat acum 114 zile”, a declarat, marți seara, Bogdan Gruia-Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

postas scaled e1640696717489Conform declarațiilor ministrului, varianta revizuită a contractului prevede creșteri salariale în două tranșe pentru angajați. Conform comunicatului de presă prezentat de Poșta Română, s-a hotărât creșterea salariului minim la 3.700 lei brut, începând cu 1 iulie 2024 și majorarea veniturilor în cuantum de 420 lei brut (salariu de bază + spor de loialitate), începând cu data de 1 septembrie 2024. Astăzi, contractul colectiv de muncă a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă, moment în care conflictul s-a considerat încheiat, iar angajații și-au putut relua activitatea.

”În calitatea de reprezentant al acționarului majoritar, în speță Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării am un interes foarte clar și specific ca cei 21.500 de angajați ai Poștei Române să șite că au predictibilitate atunci când vorbim despre salariile lor, iar în același timp oamenii de acasă, pensionarii, persoanele care așteaptă diverse prestații, să aibă garanția că o să le primească la timp”, a adăugat ministrul.

Denisa POPA

Articolul precedentCOMUNICAT Primăria Piatra Neamț: Start primei etape a programului de dezinsecție
Articolul următorImpozite mai mici pentru donatorii de sânge
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.