COMUNICAT Primăria Piatra Neamț: Start primei etape a programului de dezinsecție

 Începând de luni, 8 aprilie, Primăria Piatra-Neamț, prin societatea Salubritas SA, va desfășura lucrările din programul de dezinsecție pe domeniul public. Dacă până în 2022, activitatea se realiza de două ori pe an, din 2023 această operațiune se realizează în patru etape, atât la sol, cât și în aer, motivat de schimbarea condițiilor climatice la nivelul întregii țări și de încălzirea prematură. Acțiunea este necesară pentru a reduce densitatea insectelor care pot transmite diverse boli și creează o stare de disconfort populației.

COMUNICAT Primăria Piatra Neamț: Start primei etape a programului de dezinsecțieÎn prima etapă, acțiunea se va desfășura după următorul calendar:

  • 8 – 11 aprilie: cartierul Precista (începând de la zona Foresta, Gara CFR, zona Petrodava, până la Bd. Republicii) și ștrand;
  • 11 – 17 aprilie: cartierele 1 Mai și Mărăței (str. Privighetorii, Piața Centrală, zona Gării CFR până în Bd. Republicii și Bd. Decebal);
  • 17 – 19 aprilie: cartierul Dărmănești (începând de la Școlile normale, Mihai Viteazul, Aleea Tiparului, Obor, str. Orhei, zona Dacia nord, str. Petru Rareș, până la Complexul comercial „Unic”);
  • 22 – 24 aprilie: zona Centru (delimitată de Bd. Republicii, Piața Ștefan cel Mare, râul Cuejdi – Bd. Decebal), cartierele Speranța și Văleni;
  • 24 aprilie – 1 mai: se va acționa cu ceață termică și ceață rece în tot orașul.

COMUNICAT Primăria Piatra Neamț: Start primei etape a programului de dezinsecțiePe tot parcursul operațiunilor se va acționa cu substanțe avizate de Ministerul Sănătății pentru a fi folosite pe domeniul public, produsele de combatere a vectorilor biologici fiind cuprinse în Registrul Național al substanțelor biocide. Recomandăm cetățenilor să evite staționarea în zonele de acțiune a echipelor și să acorde o atenție sporită supravegherii copiilor și animalelor de companie.

Serviciul Comunicare

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO Elevii din Roman au dat startul concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”

Elevii din județul Neamț sunt implicați, în aceste zile,...

Bărbat căutat de polițiști după ce a retras ilegal bani de la un ATM din Piatra Neamț

Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...