Sindicatele feroviare pregătesc GREVA GENERALĂ

tren cfrFederațiile Sindicatelor Feroviare vor declanșa grevă generală, începând cu data de 1 octombrie, dacă până la sfârșitul lunii septembrie nu vor fi încheiate Contractele Colective de Muncă, se arată într-un comunicat remis Agerpres.

„Organizațiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar s-au întâlnit, la sediul Ministerului Transporturilor, cu reprezentanții conducerilor Companiei Naționale CFR SA, SNTFM CFR Marfă SA și SNTFC CFR Călători SA, sub patronajul oficialilor din Ministerul Transporturilor. Conducerile organizațiilor sindicale au cerut celor trei societăți de cale ferată ca încheierea contractelor colective de muncă să fie finalizată cel mai târziu până la sfârșitul lunii septembrie 2015. Organizațiile sindicale au avertizat că dacă administrațiile celor trei societăți nu vor da curs solicitărilor lor până la sfârșitul lunii septembrie, vor declanșa grevă generală începând cu 1 octombrie 2015”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului, sindicatele au solicitat ca noile contracte să prevadă o creștere salarială de minimum 10%, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare din lună și acoperirea nevoilor de personal astfel încât salariații să nu mai fie nevoiți să facă ore suplimentare.

De asemenea, organizațiile sindicale au insistat ca în viitoarele contracte colective de muncă să fie prevăzute și vouchere de vacanță pentru salariați, începând de la data de 1 ianuarie 2016.

„Administrațiile societăților feroviare s-au arătat deschise față de doleanțele și propunerile organizațiilor sindicale și au primit ca sarcină din partea conducerii Ministerului Transporturilor ca, până la data de 10 septembrie 2015, să facă propuneri concrete în sensul soluționării cererilor formulate”, se mai precizează în comunicat. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Casă distrusă de foc de la un scurtcircuit – proprietarul a fost salvat de un adolescent

Proprietarul unei locuințe din localitatea Cristinești, din județul Botoșani,...