Născut pe 7 martie 1879 în satul Holda, judeţul Neamţ, azi Suceava, Simion Teodorescu Kirileanu s-a remarcat ca institutor, folclorist, scriitor. Rămas orfan de mamă la doar două zile de la naşterea sa, va fi crescut şi purtat în şcoli prin grija bunicului dinspre mamă, preotul Teodor (Popa Todică). Face studii la şcoala primară în comuna natală, Broşteni, unde a avut ca învăţător pe Mihai Lupescu, cel care i-a îndrumat paşii şi fratelui său mai mare, G.T. Kirileanu. Urmează apoi Şcoala Normală “Vasile Lupu”, Iaşi. Învăţător la “Orfelinatul agricol Prinţul Ferdinand” din Zorleni – Tutova, având director pe Mihai Lupescu, apoi vine la Şcoala din Broşteni, iar din 1906 şi până în 1926, la Şcoala din Holda. În calitate de învăţător în satul natal (până la decesul său timpuriu) a construit localul de şcoală, pe care l-a inaugurat în 1912. Activează ca institutor în judeţul Bălţi din Basarabia.
Împreună cu Nicolae Stoleriu, institutor la Baia – Suceava, înfiinţează Cercul “Deşteptarea Sătenilor” şi editează periodicul “Vestitorul Satelor“. În 1921, este vizitat de savantul francez Em. de Martonne – care-i propune scrierea “Istoricului păstoritului pe Valea Bistriţei“. Ca folclorist, este apreciat ca unul dintre cei mai buni din ţară. A scos “Calendarul Sătenilor” (1904) şi a colaborat la “Răvaşul poporului” (1907) condus de M. Sadoveanu, Şezătoarea, Ramuri, Neamul Românesc, Făt-Frumos, Almanahul învăţătorilor, Albina ş.a. Se stinge din viaţă pe 17 aprilie 1926, la doar 47 de ani, în satul Holda, Broşteni, judeţul Neamţ.
A pledat permanent pentru utilizarea folclorului literar în context educativ, astfel că la ediţia din 1909 a cărţii “Poveşti poporale cu cuprins moral“ scria în introducere: “Fericit va fi acel copil a cărui mamă sau învăţător ştie ce preţ pedagogic au poveştile asupra sufletului copilului. Cine va spune o poveste nu trebuie să se mulţumească numai cu povestitul, ci să ţie ca povestea să fie bine ascultată şi copilul să povestească apoi cum poate. Această reproducere e însemnată pentru deprinderea limbii, exercitarea memoriei, precum şi ca o dovadă a priceperii şi înţelegerii adevărate a povestei de cătră copil”.
Alte cărţi rămase de la Simion T. Kirileanu: “Păcală, întâmplari din viaţa sa”, Editura I. Ciurcu, Braşov, 1899; “Ştefan cel Mare şi Sfânt”. “Istorisiri şi cântece populare”, Focşani, 1903; “Amintirile poporului despre Ştefan cel Mare”, Editura Minerva, Bucureşti, 1904; “Cine dă un bou, Dumnezeu îi dă doi”, Editura I. Ciurcu, Braşov, 1907; “Poveşti poporale cu cuprins moral”. Alese, Tipografia Gutenberg – I. Bendit, Fălticeni, 1909; “Cuza Vodă.: Istorisiri pentru popor”, Piatra Neamţ, 1909; “Cântece voiniceşti şi ostăşeşti” (în colaborare), Editura Biblioteca Steaua, Bucureşti, 1910; “Frământuri de limbă”, Editura Bibliotecii Folcloristice, Craiova, 1913; “Din viaţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta”, Editura Biblioteca Adm. Dom. Coroanei, Bucureşti, 1916; Comoara sufletului, Tip. Soc., Suceava, 1920; “Poveşti basarabene”, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1922; “Proverbe agricole”, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1923; “Nu mai duce atâta dor”, Editura Librăriei V. Ionescu, Piatra Neamţ, 1925.
