filimon

Exerciţiu de admiraţie

Puţini sunt pictorii nemţeni care, încă din timpul vieţii lor, şi-au creat o aură de legendă care să le contureze într-un mod atât mai special biografiile precum Constantin Filimon (Costică, cum îl numeau atât prietenii, cât şi admiratorii). Boemul Costică Filimon este unul din cei reprezentativi în acest sens.

Unul din prietenii lui, Vasile Pleşca, a editat recent, în regie proprie, un frumos album alcătuit din lucrările pictorului care ne-a părăsit anul trecut. Tablourile din acest album fac parte din colecţiile particulare Mihaela Budacă, Alecsandra Elena Puiu, Bogdan Ionuţ Mironeasa (toţi trei nepoţi ai artistului), pictorul Dumitru Bezem şi alcătuitorul lucrării, Vasile Pleşca. Cartea cuprinde câteva cuvinte în memoria celui dispărut, semnate de pictorii Dumitru Bezem, Mihai Agape şi “un prieten”, cum cu modestie semnează Vasile Pleşca, un curriculum vitae şi zeci de picturi şi desene, rămase de la artist prin diferite colecţii, toate reproduse de artistul fotograf Ioan Clopoţel. Dacă o parte dintre tablouri le ştiam din diferite expoziţii, observ că remarcabile sunt, în mod special, desenele artistului, multe dintre ele inedite. Constat că pictorul Filimon avea darul, harul, de a face un portret (sau autoportret) din doar câteva linii, multe din personajele care i-au pozat fiind recunoscute uşor.

album filimon

“Nu l-am uitat”

Scriind despre el, despre artist, Vasile Pleşca aduce un emoţionant omagiu prietenului său, făcând, în fond, un laudaţio cultului prieteniei: “Vine o vreme  când prietenia, acest sentiment timid, conştientizat pe parcursul existenţei noastre, să-şi arate adevărata ei valoare. Căci cum altfel aş putea defini dorinţa mea arzătoare de a face primul demers pentru a aşeza Opera prietenului meu, pictorul Costică Filimon, în locul pe care consider că îl merită. El merită cu mult mai mult decât atât. Da! Din locul în care se află acum, cu deplina lui libertate de a judeca lipsa noastră de interes pentru ceea ce a însemnat întâlnirea noastră cu pictura lui şi cu felul lui de a fi, ne-ar putea apărea multora dintre noi în vis, întrebându-ne ceea ce, cât a trăit nu a făcut-o niciodată: «De ce m-aţi uitat?» Astăzi îi răspund că nu l-am uitat, că fiecare linie trasă de el a însemnat atunci şi înseamnă şi acum pentru mine un exerciţiu de admiraţie pentru ceea ce numai el ştia să facă. Îi mulţumesc acum pentru ceea ce a însemnat el în viaţa mea. Şi sper ca şi creatorul, care l-a înzestrat cu o minte ascuţită şi mâini măiestre, să-i aprecieze aşa cum se cuvine existenţa pământeană efemeră, plină de muncă şi creaţie şi să-l păstreze de-a drepta Lui pentru Eternitate. Vasile Pleşca – un prieten”.

“Avea prieteni peste tot”

Emoţionante sunt şi cuvintele colegilor de breaslă, Dumitru Bezem (“Hâtru în multe ocazii, cinic cu prilejul unor manifestări ostile, Filimon şi-a câştigat popularitatea  şi celebritatea în lumea aridă, săracă şi umilă a perioadelor ante şi post decembriste. Contestat de unii, iubit şi admirat de alţii, Costică a traversat o perioadă grea pentru cultură şi artă, în general”) şi Mihai Agape (“În atelierul său din Aleea Viforului găseai orice, orice, dar tablouri sau desene nu. El picta pentru oamenii care îi apreciau arta şi aceştia nu erau puţini. Pentru el nu păstra nici un capăt de aţă. Avea prieteni peste tot. Uneori se întrecea cu gluma, dar nu putea să te superi pe el şi te mulţumeai să constaţi că este un om cu adevărat liber şi cu suflet mare. Nu avea prejudecăţi şi oriunde s-ar fi aflat risipea bună dispoziţie cu carul. Prin taberele noastre de creaţie plastică, Filimon era sarea şi piperul”).

Cele 120 de pagini ale albumului, demne de reprodus fiecare în parte, ilustrează, aşa cum remarca prietenul său, muncă şi creaţie. Gestul lui Vasile Pleşca, unic în felul său, poate fi luat ca exemplu şi de alţi colecţionari şi “prieteni” care s-au bucurat de tablourile unor artişti plastici din Piatra Neamţ, dispăruţi în ultimii ani. Singurul lucru regretabil este faptul că această apariţie tipografică nu poartă girul unei edituri şi un ISBN care să o evidenţieze în bibliotecile publice din România. Acest fapt poate fi îndreptat, cu uşurinţă, la o nouă ediţie.

Nicolae SAVA

Articolul precedentCurăţenia de primăvară produce frisoane
Articolul următorSimion T. Kirileanu – 135 de ani de la naştere

1 COMENTARIU

  1. Ma durut sufletul cu ceva vreme in urma, cind domnul profesor de desen Filimon Constantin (prof. si unuia dintre fiii mei) era ignorat, subestimat, iar ca modele si preferinte erau manelistii cu „operele ” lor si cei care erau „destepti” facind bani din toleranta si bunavointa ingaduitoare a celor responsabili cu respectarea si aplicarea legii. A fost timpul fardelegilor!!!!!!! SA NU MAI FIE-N VECI!!!!!!!!
    DOMNEASCA IN ROMANIA , IN VIATA ROMANILOR DE PRETUTINDENI DRAGOSTEA DE OAMENI SI RESPECTUL VALOROLOR LOR!!! Oamenii nu-s perfecti, dar de la imperfectiuni…la crime organizate,trafic de persoane s.c….?????????
    Sa ne revenim la cinstea blamata de iubitorii manelelor: „SARAC SI CURAT!”
    BANII NU SUNT VALOAREA PRINCIPALA, DOMINANTA VIETII !!!
    OMENIA, RESPECTUL, ONOAREA, PATRIOTISMUL CARE INCLUDE DRAGOSTEA DE SEMENI_ obligatoriu!!!!!!!!
    Costica Filimon era si mai este prin ceia ce-a lasat in urma..OM de VALOARE!
    Nu stim pe cat de multi a alinat cu voba buna si-un portret „la minut” asa cum s-a facut neuitat in familia noastra…..!!!!!!!!
    Memorie vesnica! DUMNEZEU sa-l odihneasca-n pacea SA!

Comments are closed.