Un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din comuna Alexandru cel Bun, și-a spart capul după ce a căzut de la circa doi metri. Incidentul s-a petrecut marţi, 20 martie, în jurul orei 12:00, chiar rănitul fiind cel care a sunat la ambulanță și a cerut ajutorul. Un echipaj cu asistent s-a deplasat la locuința din satul Vădurele și a preluat tânărul, cu traumatism cranio-cerebral acut deschis și traumatism la pumnul drept, și l-a transportat la UPU Piatra-Neamț, potrivit asistentei șefe Mihaela Olaru, de la Serviciul de Ambulanță Neamț. Rănitului i s-au făcut investigații și va fi transferat pe chirurgie. (C.I.)