Și-a dat foc, după o ceartă cu soția

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Trifești, și-a dat foc, duminică, 11 februarie, după o ceartă cu soția. Lipsurile și neajunsurile au fost motivul scandalului, iar într-un acces de furie, el a vrut să-i dea foc soției. A aruncat cu benzină spre ea, iar când a aprins bricheta, i-au luat foc părul și fața bărbatului. Polițiștii din comună au fost anunțați de scandal, iar cel care a sunat după ambulanță, la ora 15:25 a fost chiar șeful de post.

„Echipajul cu medic de la Substația Roman a găsit pacientul cu arsuri grave, de gradul II și III la căile aeriene superioare și la cap. A fost transportat la Centrul de Primire a Urgențelor de la Spitalul Municipal de Urgență Roman, a fost stabilizat, intubat, și transportat cu ambulanța, un echipaj cu medic, la Spitalul Floreasca din București”, ne-a declarat dr. Dorice Albu, managerul Serviciului de Ambulanță Neamț. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...