Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Trifești, și-a dat foc, duminică, 11 februarie, după o ceartă cu soția. Lipsurile și neajunsurile au fost motivul scandalului, iar într-un acces de furie, el a vrut să-i dea foc soției. A aruncat cu benzină spre ea, iar când a aprins bricheta, i-au luat foc părul și fața bărbatului. Polițiștii din comună au fost anunțați de scandal, iar cel care a sunat după ambulanță, la ora 15:25 a fost chiar șeful de post.
“Echipajul cu medic de la Substația Roman a găsit pacientul cu arsuri grave, de gradul II și III la căile aeriene superioare și la cap. A fost transportat la Centrul de Primire a Urgențelor de la Spitalul Municipal de Urgență Roman, a fost stabilizat, intubat, și transportat cu ambulanța, un echipaj cu medic, la Spitalul Floreasca din București”, ne-a declarat dr. Dorice Albu, managerul Serviciului de Ambulanță Neamț. (C.I.)