Un individ, în vârstă de 29 de ani, din comuna Ion Creangă, a fost reținut de polițiști, pentru violență în familie și lipsire de libertate, după ce și-a bătut mama, cu sălbăticie. Femeia a ajuns, în cele din urmă, la spitalul din Roman, pe 10 iunie, după ce fusese agresată, cu o zi înainte, și ținută încuiată în casă. Când au văzut-o în ce hal este, după o bătaie cruntă, medicii au sesizat poliția.
”Investigațiile au arătat faptul că, la data de 9 iunie, pe fondul consumului de alcool, un tânăr de 29 de ani, din Ion Creangă, ar fi avut o altercație cu mama sa, de 43 de ani, pe care a lovit-o cu pumnii și picioarele în zona corpului, cauzându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Totodată, acesta ar fi încuiat-o într-o cameră a locuinței și i-ar fi interzis să părăsească incinta imobilului”.
Agresorul a fost reținut, iar astăzi va fi prezentat unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. (C.M.)