Sfințirea casei de prăznuire de la Ruseni

teofan ruseni

Duminică, pentru întreaga suflare creștin-ortodoxă din comuna Borlești a fost dublă sărbătoare. În satul Ruseni a avut loc sfințirea casei de prăznuire ridicată în curtea bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”. Slujba de sfințire a noului edificiu a fost oficiată de un însemnat sobor de preoți din parohiile vecine, dar și din altele aparținând protopopiatului Roznov (preot protopop Vasile Țoc), în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De la acest eveniment nu a lipsit nici primarul comunei Borlești, Vasile Iliuță.

„Iubiți părinți, domnule primar, iubiți credincioși, dăm slavă lui Dumnezeu că în această frumoasă zi de duminică suntem aici, pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru lucrarea frumoasă care s-a împlinit în această sfântă parohie, spre slava numelui Său și spre binele enoriașilor. Slujba de sfințire a acestei case de prăznuire începe cu dumnezeiasca Liturghie, slujba de mulțumire prin excelență, prin care îi arătăm lui Dumnezeu gratitudinea noastră pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră. Îl rugăm să ne ierte păcatele și să ne ajute să mergem mai departe pe calea vieții, care să aibă drept țintă Împărăția Cerurilor”, s-a adresat ÎPS Teofan tuturor celor prezenți la slujbă.

Preotul Neculai Cojocaru, parohul bisericii gazdă, a mulțumit lui Dumnezeu pentru fericirea de a fi ajuns în ziua în care să vadă acest obiectiv sfințit.

„Sunt foarte bucuros că am reușit să ducem la bun sfârșit această lucrare, iar prin mila lui Dumnezeu suntem împreună în această binecuvântată zi. Îi mulțumim Înaltpreasfinției sale Teofan pentru că ne-a fost alături în această zi specială și-l asigurăm că îl vom invita aici și în 2020, când biserica noastră va celebra două secole de existență. Să ne ajute Dumnezeu!”, a spus părintele Neculai Cojocaru, vizibil emoționat.

A. SÎRBU

Autor:

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...